Trei service-uri auto cer falimentul celei mai mari firme de asigurări

Grupul de firme AutoCar, format din trei firme care administrează unități service, a notificat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la cererea de faliment a societatii de asigurari City Insurance și a înaintat instanțelor de judecată solicitarea privind această firmă de asigurări, cea mai mare din România. 

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

„City Insurance, cea mai mare firmă de asigurări din România, are datorii restante de peste un milion de lei (circa 1,1 milioane lei, conform documenetelor oficiale) către grupul AutoCar.

În consecință, Autocar, Autocar and Trucks și Standocolor au solicitat atât Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) cât și instanțelor de judecată falimentul City Insurance.

Societatea de asigurari se afla in incapacitatea de plata a acestor datorii, care sunt mai vechi de 120 de zile, iar suma de plată pe care City Insurance o are, actualizată cu dobânzile și penalizările legale depaseste 3 milioane de lei.

Este cel putin bizar sa asistam doar dupa cativa ani la o reeditare a falimentului Astra, dar de data aceasta cu consecinte mult mai mari pentru intreaga piata.

Societatea City Insurance detine in prezent peste 45% din piata RCA, iar societatile Astra si Carpatica nu depaseau impreuna 33% cota de piata RCA in momentul falimentului.

Consiliul Concurentei trebuie sa se autosesizeze de urgenta, societatea de asigurari avand in prezent o cota de piata care reprezint afara doar si poate un mare risc sistemic.

Societatea de asigurari City Insurance are toate simptomele pe care societatile Astra si Carpatica le aveau in momentul declansarii falimentului:

  • Numar ridicat de reclamatii la ASF (2097 de reclamatii in perioada Ianuarie – Iulie 2019);
  • Cota importanta in clasa de asigurari cu risc cel mai ridicat (peste 45% in RCA);
  • Cota de piata importanta in randul transportatorilor (peste 90%);
  • Intarzieri mari la plata despagubirilor catre service-uri si pagubiti;
  • Intarzieri mari la plata despagubirilor pentru daunele externe (datorii de ordinul zecilor de milioane de euro);
  • Subevaluarea rezervelor de dauna cu peste 50%;
  • Numar ridicat de procese in instanta pentru neplata daunelor;
  • Probleme privind lichiditatea;

Peste 70% dintre dosarele de dauna castigate de catre petenti prin intermediul SalFin sunt contestate de catre City Insurance astfel incat pagubitii RCA sa ajunga in instantele de judecata si in acest mod, sa rostogoleasca datoriile catre pagubiti cu inca 2 – 3 ani.

Un calcul elementar ne arata urmatoarele:

Cifra de afaceri a societatii City Insurance in anul 2018 a fost de aproximativ 1,5 miliarde de lei (aprox. 320 milioane de euro);

Rata cheltuielilor de achiziție și administrare: aprox 30% = 96 milioane de euro;

Cifra de afaceri – cheltuieli de achizitie si administrare = 224 milioane de euro;

Numarul dosarelor de dauna pentru ultimele 12 luni este de aproximativ 130.000 de lei;

Aproximativ 90% din cifra de afaceri a societatii City Insurance este formata din RCA;

Peste 90% dintre transportatori au polite RCA la City Insurance;

Dauna medie la categoria transportatori este de aproximativ 5.000 de euro;

Dauna medie la categoria autoturisme este de aproximativ 1.600 euro;

Peste 90% dintre politele RCA cu valabilitate de o luna de zile sunt vandute de catre City Insurance;

Frecventa daunei pentru politele RCA cu valabilitate de o luna este de peste 4 ori mai ridicata decat cea pentru politele RCA cu valabilitate de 6 sau 12 luni;

Dauna medie (transportatori + autoturisme): aproximativ 2.700 de euro.

Societatea City Insurance are de achitat daune in cuantum de aproximativ 351 milioane de euro (130.000 dosare de dauna x 2.700 euro dauna medie a societatii City Insurance), în timp ce intreaga cifra de afaceri a societatii de asigurari este de aproximativ 320 milioane de euro.

Adresam o inrebare retorica Autoritatii de Supraveghere Financiara: De unde poate achita societatea City Insurance daune care depasesc cifra lor de afaceri?

„Onorat consiliu al ASF, speram ca in ceasul al 12 lea sa realizati faptul ca aveti o noua bomba cu ceas in asigurari ascunsa de catre directorii din ASF platiti regeste ca sa supravegheze aceasta piata. Bomba cu ceas din asigurari a depasit ca pondere peste 45% din piata RCA, iar voi sunteti in continuare in concedii sau pe picior de plecare spre BNR. Sunteti pe deplin responsabili de ceea ce va urma in aceasta piata, iar moartea acestei societati de asigurari va duce la disparitia preturilor mici la RCA.” -atrage atentia Florin Pandele, administrator al grupului de firme AutoCar.

Grupul AutoCar atrage atentia consiliului ASF si mai ales, presedintelui Leonardo Badea, sa nu fuga de raspundere si sa isi asume un raspuns scris, sub semnatura, in termen de 30 de zile de la inregistrarea documentelor, daca societatea City Insurance mai indeplineste sau nu criteriile financiare legale de a functiona (solvabilitate si lichiditate).

Avem informatii certe ca in urmatoarele saptamani, mai multe unitati reparatoare vor declansa aceeasi procedura de solicitare a falimentului societatii City Insurance.

Recomandam tuturor unitatilor service din Romania maxima prudenta privind preluarea lucrarilor de repratii in relatia cu City Insurance”.

Download (insolventa-city-insurance-std.pdf - PDF, 942KB)

Download (insolventa-city-insurance-car.pdf - PDF, 938KB)

Download (insolventa-city-insurance-trk.pdf - PDF, 945KB)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.