500 mil. euro fonduri guvenamentale nerambursabile pentru investiții

Guvernul României a suplimentat cu peste 500 de milioane de euro fondurile nerambursabile destinate investițiilor, ce pot fi obținute prin ajutorul de stat reglementat de HG 807/2014, conform REI Finance Advisors. Acest HG susține proiectele ce vizează dezvoltarea sau creșterea producției pentru majoritatea companiilor și sectoarelor din economia României,

Executivul a publicat Revizia 5 din Ghidul Solicitantului pentru proiectele de finanțare prin ajutor de stat reglementat de HG 807/2014, ce oferă sprijin de până la 50% din valoarea investițiilor, dar nu mai mult de 37,5 milioane euro. Noua versiune propusă de Guvern aduce o serie de noutăți și adăugiri față de varianta precedentă, publicată cu un an în urmă.
În acest fel, plafonul de finanțare a fost extins cu încă 550 milioane de euro, urcând valoarea totală a fondurilor de la aprox. 1 la 1,45 miliarde de euro, în timp ce noi domenii de activitate din industria construcțiilor au fost incluse pe lista eligibilității.

Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors

Dacă până în prezent ajutorul de stat putea fi obținut de companii cu activitate în industria construcțiilor producătoare și prelucrătoare, de luna aceasta, pe lista eligibilității se numără și constructorii de drumuri și lucrări rezidențiale, coduri CAEN 41, 42 sau 43 – respectiv Construcții de clădiri, Lucrări de geniu civil sau Lucrări speciale de construcții”, a explicat Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.

Secțiunea cod CAEN F „Construcții” include lucrări noi, reparații, completări și modificări, ridicarea de clădiri sau structuri din prefabricate pe șantier și, de asemenea, construcțiile cu caracter temporar. Construcții generale reprezintă realizarea de clădiri de locuințe, clădiri pentru birouri, magazine și alte clădiri publice și utilitare, clădiri pentru ferme etc. sau construcții inginerești (de geniu civil), cum ar fi autostrăzi, străzi, poduri, tuneluri, căi ferate, aerodromuri, porturi, lucrări hidrotehnice, sisteme de irigație, sisteme de canalizare, dispozitive industriale, conducte și linii electrice, baze sportive etc. Aceste lucrări se pot desfășură pe cont propriu, pe bază de onorarii sau contract. Unele lucrări și uneori întreaga activitate practică poate fi executată de către subcontractori.

Un număr de peste 50 de proiecte vor fi depuse in 2021 de echipa de consultanți REI în 2021, cu patru proiecte care au obținut deja finanțare în ultimele 3 luni. Județe fruntașe din acest punct de vedere sunt Neamț, Sibiu și Dolj.

Potrivit reprezentanților REI, valoarea medie a proiectelor s-a situat în jurul a 5 milioane euro, iar acestea au vizat pe de-o parte achiziția de echipamente sau construcția de hale de producție și achiziția de echipamente.

HG 807/2014, singura sursă de finanțare cu componentă nerambursabilă pentru investiții disponibilă în acest moment

Schema reglementată de HG 807/2014 este singura sursă de finanțare cu componentă nerambursabilă pentru investiții disponibilă în acest moment, pe care există sesiune deschisă și se pot depune proiecte în mod continuu până la 31.12.2023 și care se pot implementa gradual, până la 31.12.2028. Achizițiile pot fi demarate și imediat după ce s-a depus planul de afaceri la Minister și s-a derulat procedura de achizție. Nu este nevoie să se aștepte emiterea Acordului încă 3-4 luni, decât dacă beneficiarul dorește acest lucru.

Schema acordă 10% finanțare nerambursabilă pentru proiectele implementate în București, 35% – Ilfov și Vestul țării (județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș) și 50% finanțare nerambursabilă în restul județelor țării.

Eligibile pentru finanțare sunt atât start-up-uri, deținute de acționari care nu mai sunt implicați în alte companii ce activează în același domeniu, IMM sau companii mari, cu mii de angajați. Condiție ar fi ca aplicanții să fi înregistrat profit în cel puțin unul din ultimii 3 ani de activitate.

Pe lista cheltuielilor eligibile se numără investițiile noi, construirea de clădiri de la 0, extinderea clădirilor existente sau o simpla achiziție de echipamente care să conducă la diversificarea produselor societății, creșterea capacității sau schimbarea fluxului tehnologic. Nu este posibilă renovarea de clădiri sau achiziția de clădiri deja existente.

DESPRE REI Finance Advisors

REI Finance Advisors este singura companie de consultanță din România, specializată în atragerea de finanțări nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat, cu 9 birouri regionale. REI scrie proiectele și le implementează împreună cu beneficiarii până la primirea tranșei finale, iar la solicitarea companiei se poate oferi sprijini inclusiv în perioada de monitorizare a proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.