Până la cele mai mici amănunte

Pentru a se asigura că autovehiculele sale sunt exploatate în vederea obţinerii celor mai bune rezultate posibile, Mercedes-Benz Romania a creat un pachet complex ce include pregătirea şoferilor, FleetBoard şi sfaturi pentru ameliorarea rezultatelor.

Strategia constructorului german este aceea de a convinge operatorii de transport asupra necesităţii de a cunoaşte şi controla până în cele mai mici amănunte exploatarea camioanelor, pentru a-şi creşte performanţa. Astfel, primul pas ar trebui să fie utilizarea unui camion în teste. „Metoda pe care noi o promovăm şi o propunem fiecărui client este de a utiliza un pachet compus din vehiculul configurat în ideea de bază de a obţine un consum foarte bun, cu o anumită linie motrică, o cabină într-o configuraţie cât mai aerodinamică posibil, şi aici ne putem referi la StreamSpace, fără parasolarul exterior, FleetBoard şi PPC“, a explicat Ovidiu Pintilie, Sales & Marketing Manager Trucks la Mercedes-Benz Romania. Astfel, experienţa asigurată de Mercedes-Benz este una totală, încă înainte de achiziţia propriu-zisă. Schimbul de informaţii are loc în ambele sensuri – operatorul de transport este iniţiat în tehnicile pentru reducerea consumului, iar reprezentanţii Mercedes-Benz pot stabili cu acurateţe necesităţile clientului. „Perioada de teste este hotărâtoare, mai ales la clienţii care n-au achiziţionat până acum modelul nou, iar pregătirea este asigurată de la început. Pentru o parte dintre transportatori, rezultatele obţinute reprezintă o revelaţie. Descoperă că maşina este la nivelul de eficienţă pe care l-au auzit de la alţi operatori. În cazul unei flote, reducerea consumului mediu de la 30 31 l/100 km la 27-28 l/100 km, cu acelaşi regim de încărcare şi pe aceleaşi trasee, reprezintă un câştig foarte important. Avem deja mulţi clienţi care, în urma achiziţiei noului Actros, şi-au restabilit baremele de consum“, a precizat Cătălin Barbur, Wholesale Manager MB Trucks la Mercedes-Benz Romania.

Formarea propriilor instructori

Încă de la lansare, Noul Actros a fost apreciat pentru consumul său redus de carburant, iar la acest capitol pregătirea şoferilor este esenţială. Cursurile de training sunt oferite clienţilor gratuit de către Mercedes-Benz Romania, dar asta nu este tot. În perioada de probe, după driver training-ul iniţial, cu acordul transportatorului, specialiştii Mercedes-Benz urmăresc exploatarea autovehiculelor cu ajutorul FleetBoard, interpretează datele şi oferă direct sfaturi conducătorilor auto prin intermediul telefonului. În plus, conducătorul auto primeşte sfaturi şi calificative direct prin intermediul FleetBoard.

Este o perioadă de pregătire intensivă iar rezultatele sunt, de cele mai multe ori, impresionante. Totuşi, pentru ca rezultatele să fie menţinute pe termen lung şi chiar îmbunătăţite, este nevoie de o monitorizare permanentă a activităţii. „Pregătirea conducătorilor auto se desfăşoară într-o zi şi include sesiuni practice şi teoretice, iar rezultatele sunt foarte bune. Problema poate apărea după 3-4 luni, când o parte din datele acumulate acolo nu s-au pus în practică zi de zi sau au fost uitate. De aceea sunt tot mai multe firme care ne solicită 2-3 sesiuni pe an. Am început să promovăm ca firmele să aibă proprii driver traineri. Avem un modul diferit de cel al şoferilor (învăţăm pe ce informaţii să se axeze) şi sunt deja 20 de instructori pe care i-am pregătit în cadrul firmelor de transport“, a arătat Ovidiu Pintilie. Instructorul pregătit în cadrul companiei va beneficia de o pregătire teoretică superioară şi ar trebui să aibă o imagine clară asupra importanţei rolului său în angrenajul firmei, să înţeleagă toate costurile pe care le generează un şofer. De asemenea, trebuie să fie atras de tehnologia nouă şi – foarte important – să aibă capacitatea de a transmite informaţii şoferilor. „Este important să aibă şi experienţă profesională de şofer, pentru că, altfel, va fi perceput ca unul care «vorbeşte din cărţi». Această persoană va fi implicată în selectarea noilor angajaţi, instruirea lor, monitorizarea şi evaluarea periodică a acestora şi, dacă este necesar, reluarea instructajului“, a completat Ovidiu Pintilie. Strategia Mercedes-Benz nu a întârziat să îşi producă efectele. Proiectarea acestui sistem prin care rezultatele întregii flote sunt optimizate s-a resimţit puternic în vânzări. „Anul acesta am vândut cu 20% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care am livrat doar EURO 6, pentru că nu am avut stoc de EURO 5. Discutăm de peste 200 de maşini livrate anul acesta, mai mult de jumătate fiind echipate cu FleetBoard“, a precizat Ovidiu Pintilie, Sales & Marketing Manager Trucks la Mercedes-Benz Romania.

Performanţa stă în detalii

FleetBoard reprezintă sistemul proiectat de Daimler pentru a oferi informaţiile necesare pentru utilizarea optimă a flotei de camioane. Interpretarea corectă a datelor şi monitorizarea permanentă a conduitei şoferilor completează ecuaţia gândită de constructorul german. În plus, camioanele Mercedes-Benz au fost dotate cu o serie de elemente care să asigure un suport activ în atingerea rezultatului optim. Poate cel mai spectaculos sistem şi, totodată, foarte eficient este Predictive Powertrain Control (PPC) care decide, atunci când este activat, cea mai bună strategie (regim de turaţii, treaptă de viteze, rulare liberă etc) pentru depăşirea rampelor sau coborârea pantelor. Bazându-se pe GPS şi hărţi digitale ale şoselelor care includ informaţii legate de schimbările de nivel, acest sistem a demonstrat în timpul testelor că este superior chiar şi celor mai buni şoferi. Economia de carburant realizată prin utilizarea PPC este una notabilă. Aerodinamicitatea cabinei este un alt aspect care trebuie luat în calcul. „Cabina StreamSpace are aerodinamica de aşa manieră calculată încât este printre cele mai bine optimizate pe acest segment. Însă este afectată în sens negativ de o dotare exterioară de gen parasolar exterior sau goarnă pneumatică. Producătorul ne-a precizat că 0,2 l/100 km se pierd prin goarna pneumatică şi 0,3 l/100 km prin parasolarul exterior, deci numai astea două însumate sunt jumătate de litru la suta de km“, a declarat Ovidiu Pintilie.

Monitorizarea permanentă a presiunii din pneuri, care în cazul noului Actros se poate face de la bord, este un alt element important pentru consumul de carburant. „În ultimul timp, am început să oferim un îndrumar de reglare a presiunii pneurilor în funcţie de dimensiunea acestora, de tipul de aplicaţie. Recomandările privind presiunea celor de pe regional diferă de a celor de pe internaţional. Chiar dacă diferenţa este mică, de 0,2 bari, poate să însemne o diferenţă consistentă în consum, nemaivorbind de uzura anvelopelor“, a explicat Ovidiu Pintilie.

Recomandări de condus economic

– Folosirea tempomatului şi PPC-ului cât mai mult posibil în traseu.

– Adoptarea unui stil de conducere preventiv, de anticipare, mai ales în privinţa selectării treptelor de viteză şi pentru creşterea gradului de utilizare a inerţiei.

– Evitarea frânărilor bruşte şi folosirea preponderentă a frânei pe evacuare şi mai puţin a frânei de serviciu.

– Evitarea accesoriilor care modifică aerodinamica camionului.

 

Cătălin Barbur, Wholesale Manager MB Trucks la Mercedes-Benz Romania:

„Fluctuaţia şoferilor reprezintă un fenomen cu care se confruntă toate firmele. Având în vedere intrările importante de conducători auto noi este recomandabil ca transportatorii să dispună de un instructor angajat. Astfel, exploatarea autovehiculelor poate fi menţinută la un nivel eficient.“

Ovidiu Pintilie, Sales & Marketing Manager Trucks la Mercedes-Benz Romania:

„Este primul an în care trebuie respectate normele EURO 6 şi până acum este peste aşteptările noastre. Totuşi, trebuie să avem în vedere că România are astăzi un parc învechit, pentru că în anii trecuţi au fost realizate puţine investiţii în achiziţionarea de vehicule noi. În plus, clienţii de transport au cerinţe tot mai exigente, în special pe Comunitate, iar acest factor va genera anul acesta o dinamică mai bună.“

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.