Patron turc din Voluntari, judecat pentru evaziune fiscală

Ali Denizci, cetăţean turc, asociat unic şi administrator cu puteri depline la SC „Mirabela Trading” SRL Voluntari, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA)-Serviciul teritorial Bucureşti-Biroul teritorial Slobozia, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Concret, în perioada 2008-2009, inculpatul nu a trecut în contabilitate operaţiunile comerciale pe care le-a efectuat, respectiv achiziţionarea de mărfuri din spaţiul intracomunitar-în special fructe şi legume-şi nici veniturile realizate din comercializarea acestor mărfuri în România.

În această modalitate, turcul Denizci Ali s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat în sumă totală de 9.453.940 lei (echivalentul a 2.278.057 euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA, informează DNA.

Cum turcul nu are bunuri în proprietatea sa ori a firmei pe care o deţine, anchetatorii nu au putut institui măsuri asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului.

DNA mai precizează că, până la finalizarea cercetărilor în cauză, DGFP Ilfov nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Ilfov.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.