Percheziţii la membrii unei grupări evazioniste cu produse petroliere

Poliţiştii au descins, marţi, la 7 domicilii din Bucureşti, Giurgiu, Prahova şi Vâlcea, într-o acţiune de destructurare a unui grup infracţional implicat în acte de evaziune fiscală şi spălare de bani. Mai multe persoane, care vor fi duse cu mandat la audieri, sunt acuzate că au achiziţionat din spaţiul intracomunitar produse petroliere şi le-au introdus în ţară fentând statul, prin neplata taxelor, de peste 2,5 milioane de euro.

“Verificările judiciariştilor bucureşteni au scos în evidenţă faptul că grupul infracţional a achiziţionat din spaţiul intracomunitar produse petroliere (motorină, bitum rutier), iar prin folosirea unui circuit evazionist s-a sustras de la plata impozitelor datorate statului român (taxa pe valoare adăugată şi impozitul pe profit), aducând bugetului de stat un prejudiciu cumulat ce depăşeşte suma de 2,5 milioane de euro. Acţiunea de amploare a poliţiştilor şi procurorilor bucureşteni vizează identificarea unor mijloace de probă (registre, facturi şi alte documente contabile), în continuarea cercetărilor care se desfăşoară în cadrul unui dosar penal privind posibila săvârşire a infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani”, informează Poliţia Capitalei.

Poliţiştii şi procurorii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor au monitorizat de mai multe luni activitatea acestui grup infracţional, format din mai multe persoane, al cărui lider este deja arestat preventiv într-o altă cauză penală privind săvârşirea unor infracţiuni de acelaşi gen.

Acţiunea este coordonată de poliţiştii bucureşteni şi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.