ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Şeful Vămii Călăraşi, ridicat cu mascaţii, pentru evaziune cu motorină

Data:

Şeful Vămii Călăraşi, Ion Voicu, a fost ridicat, marţi, de la domiciliu, de poliţişti ai Serviciului de Intervenţie Rapidă al Poliţiei, fiind dus la sediul Vămii Călăraşi, unde au loc percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală cu combustibil, cu un prejudiciu de 5 milioane de euro. El şi-a acoperit faţa cu o haină şi a refuzat să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi la locuinţa sa. DIICOT a descins la 33 de domicilii şi sedii ale mai multor societăţi comerciale din Constanţa, Bucureşti, Călăraşi şi judeţele Sibiu, Giurgiu, Prahova, Alba şi Vâlcea, în ancheta unui grup infracţional organizat specializat în activităţi de evaziune fiscală cu motorină. Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au legătură cu dosarul în care fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost trimis în judecată în dosarul “Motorina”.

Anchetatorii au găsit la locuinţele şi la firmele percheziţionate un adevărat parc cu maşini de lux. La Vama Călăraşi au fost sigilate mai multe birouri.

Conform unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), gruparea era constituită din 8 persoane care sunt acuzate că au achiziţionat peste 11.000 de tone de motorină Euro 5 în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul transformării în produse petroliere inferioare, respectiv combustibil lichid greu şi motorină Navo, prin antrepozitul fiscal situat în Călăraşi, însă în realitate au revândut motorina prin staţii de distribuţie a carburanţilor, fără să plătească taxele aferente.

“În realitate, motorina era comercializată prin intermediul unor societăţi comerciale care deţineau staţii de distribuţie a carburanţilor, pe circuitul comercial fiind interpuse şi societăţi comerciale tip «fantomă», fiind utilizate documente contabile din care să rezulte în mod nereal că au fost achitate accizele”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de funcţionari vamali din cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi, care făceau controale formale la societăţile comerciale implicate şi le asigurau spaţii necesare funcţionării.

La sediul DIICOT sunt aduse 12 persoane pentru audieri.

Blejnar nu e străin de afacere

Conform unor surse judiciare, percheziţiile au legătură cu dosarul în care fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost trimis în judecată în dosarul “Motorina”, alături de alte 16 persoane şi 6 firme, fiind acuzaţi de procurorii DIICOT Braşov de constituire sau sprijinire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Braşov în 7 septembrie, iar printre inculpaţi sunt şi doi şefi din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Braşov, Monea Claudiu şi Ciobanu Dorel, dar şi fostul deputat braşovean Vasile Bran. Aceţtia fie au făcut controale formale, fie au împiedicat verificările firmelor implicate.

DJAOV Braşov şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov s-au constituit parte civilă în acest dosar, pentru un prejudiciu de peste 22 milioane de lei din evaziune cu produse petroliere.

Membrii grupării sprijinite de Blejnar a iniţiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziţionate în regim suspensiv şi comercializate pe piaţa internă. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Lift cu 7 persoane, căzut în gol a Ministerul Transporturilor

Un lift în care se aflau șapte persoane (2...

Piața imobiliară din Iași se redefinește

Iașiul apasă pedala de accelerație la capitolul piață imobiliară,...

SPEEDWELL continuă extinderea rețelei SPACEPLUS

SPEEDWELL, dezvoltator imobiliar activ cu origini belgiene, anunță într-un...

Schimbări majore pentru transportul de deșeuri, de la 21 mai 2026

Începând de astăzi, 21 mai 2026, toate documentele necesare...

Tăcut ca mormântul

În timp ce producția de mașini electrice este retrasă...

Camerele onboard – transport public mai sigur și mai inteligent

ELKO Romania propune sistemele de supraveghere video pentru transport...

Grupul eMAG anunță investiții de 1,2 miliarde de lei

Grupul eMAG continuă investițiile în tehnologie, logistică și servicii,...

Mack compatibil cu EPA 2027

În SUA, motoarele diesel au în continuare mare căutare,...