Soluţii pentru parbrize, contrafăcute. Arestări în lanţ, prejudiciu de peste 5 milioane de euro

Procurorii DIICOT Galaţi au reţinut 22 de persoane, din care 16 au fost deja arestate preventiv şi restul sunt prezentate instanţei pentru mandate similare, într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de peste 5 milioane de euro. Evazioniştii, constituiţi în mai multe grupări infracţionale, au contrafăcut alcool etilic, prin filtrarea de alcool sanitar, loţiuni cosmetice şi soluţii pentru parbrize, pe care le-au vândut în magazine, punţnd în pericol sănătatea populaţiei. În dosar sunt vizate şi firmele care au comercializat produsele.

Reţinerea evazioniştilor s-a făcut după ce anchetatorii au efecturat 110 percheziţii în Capitală şi în judeţele Brăila, Constanţa, Tulcea, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş şi Maramureş, la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, pentru destructurarea unor grupuri infracţionale organizate specializate în evaziune fiscală, producere şi deţinere de bunuri accizabile în afara unor antrepozite fiscale şi spălare de bani.

Concret, anchetatorii au stabilit că mai multe persoane din Brăila au constituit un grup infracţional organizat ”în vederea determinării şi înlesnirii comiterii de către alte nuclee organizate a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de deţinere şi producere, în afara unor antrepozite fiscale, a unor bunuri supuse accizării”, precizează DIICOT.

”Astfel, aceştia au înlesnit comiterea unor activităţi economice evazioniste de mare amploare în domeniul comercializării nefiscalizate a alcoolului etilic şi a produselor derivate, începând cu denaturarea ilicită (parţială cu încălcarea normelor legale în materie) a alcoolului etilic, urmată de livrarea disimulată a acestuia sub apartenenţa unor diverse produse (alcool sanitar, loţiuni cosmetice, soluţie spălare parbriz) prin intermediul unor lanţuri de magazine de tip hipermarket către diverşi producători de băuturi contrafăcute, în baza unor înţelegeri prealabile cu aceştia”, se arată în comunicatul DIICOT.

După achiziţionarea en-gross, aceste produse au fost filtrate şi comercializate clandestin ca alcool etilic, sub formă de băuturi alcoolice, bugetul de stat fiind prejudiciat în urma sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale cu titlul de accize.

Nuclee infracţionale în toată ţara

În urma cercetărilor au fost identificate nucleele infracţionale aflate în diverse zone ale ţării – Tulcea, Constanţa, Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş -, care s-au aprovizionat de la grupul de firme utilizat de membrii grupului infracţional din municipiul Brăila, cu importante cantităţi de alcool medicinal, pe care ulterior l-au supus procedeelor de ”renaturare”.

Procurorii DIICOT mai menţionează că gruparea Brăila a interacţionat cu o alta, constituită în judeţul Maramureş.

Firme şi retaileri

Astfel, alcoolul sanitar produs de SC Marex SA Brăila a fost livrat, prin intermediul SC Stejar Prodimpex SRL Bucureşti, SC Larlexmar SRL Brăila şi Vidiavi Company SA Brăila, către nucleele infracţionale, fie în mod direct, fie prin intermediul unor societăţi comerciale de tip ”fantomă”.

De asemenea, alcoolul sanitar în cantităţi mari a fost livrat prin intermediul unor retaileri, iar apoi a fost filtrat de membrii grupurilor infracţionale beneficiare, fiind obţinut astfel alcool etilic, care a fost valorificat către diferite persoane. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.