Urmărit penal pentru evaziune cu livrări de mărfuri

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început urmărirea penală faţă de administratorul unei societăţi comerciale, în vârstă de 33 de ani, pentru evaziune fiscală cu livrări de mărfuri. El a prejudiciat, astfel, cu 421.220 lei bugetul de stat, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Tânărul patron este cercetat pentru că în cursul anului 2011 nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii livrări de mărfuri în valoare de 1.053.059 lei, pe care le-a efectuat către o societate comercială din judeţul Timiş, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor continuă cercetările în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea integrală a prejudiciului, informează, luni, Poliţia Română.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.