Harald Seidel, noul președinte al Comitetului pentru vehicule comerciale ACEA

Harald Seidel (DAF Trucks) este noul președinte al Comitetului pentru vehicule comerciale din cadrul ACEA, Asociația Producătorilor de Automobile Europeni.

sursa foto: ACEA

Seidel va conduce consiliul de administrație în 2024 și îi va succeda lui Martin Lundstedt, CEO al Grupului Volvo, care a deținut funcția în ultimii doi ani. Declarația sa de învestire spune multe despre perioada imediat următoare.

„2024 va fi un an care va schimba industria europeană a camioanelor. În primul rând, negocierile privind regulamentul CO2 pentru vehiculele grele, care consacră în lege obiective mai ambițioase de decarbonizare pentru camioane și autobuze, ar trebui încheiate în următoarele luni”, a declarat Harald Seidel. „Fără îndoială: producătorii de camioane și autobuze își dedică toate eforturile pentru a ajuta la decarbonizarea transportului rutier. Întregul ecosistem de transporturi grele din Europa necesită o transformare rapidă, care implică eforturi din partea unei game largi de actori publici și privați – nu doar a producătorilor de camioane”, a avertizat Seidel.
„Ne asumăm sarcina investind miliarde de euro în vehicule electrice cu baterii și pe hidrogen cu emisii zero, iar acest lucru aduce deja beneficii pentru tranziția ecologică a Europei. Dar eforturile noastre sunt împiedicate de lipsa a trei elemente cruciale: infrastructura de încărcare electrică și reumplere cu hidrogen, scheme eficiente de tarifare a carbonului emis și măsuri de sprijinire a operatorilor de transport pentru a înlocui vehiculele convenționale cu modele cu emisii zero”.

Dan ATHANASIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.