4 oferte pentru SF drum expres Paşcani-Suceava şi Suceava-Siret

Câte 4 oferte au fost depuse pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF) şi a Proiectului Tehnic necesare realizării sectoarelor de drum expres Paşcani-Suceava şi Suceava-Siret, până în 23 aprilie, termenul limită, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Astfel, au depus oferte, pentru ambele proceduri, companiile Aduro Impex, Explan, Search Corporation şi Viaponte Projectos e Consultoria de Engenharia.

Valoarea estimată a contractului „Elaborare studiu de fezabilitate şi proiect tehnic de execuţie pentru Drum Expres Paşcani-Suceava” este de 15,185 milioane de lei, fără TVA. Lungimea estimată a traseului este de 61 km.

Durata contractului este de 24 luni, din care 14 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, 6 luni pentru Proiectul Tehnic de Execuţie şi 4 luni pentru servicii de asistenţă tehnică în pregătirea procedurilor de achiziţie a contractului de lucrări şi în obţinerea finanţării europene.

Valoarea estimată a contractului „Elaborare studiu de fezabilitate şi proiect tehnic de execuţie pentru Drum Expres Suceava-Siret” este de 13,05 milioane de lei fără TVA. Lungimea estimată a traseului este de 41 km.

Durata contractului este de 24 luni, din care 14 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, 6 luni pentru Proiectul Tehnic de Execuţie şi 4 luni pentru servicii de asistenţă tehnică în pregătirea procedurilor de achiziţie a contractului de lucrări şi în obţinerea finanţării europene.

Comisiile de Evaluare vor analiza ofertele în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire şi cu legislaţia în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, precizează CNAIR. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.