Aeroportul Timișoara: Întâlnire cu operatorii de turism

La Aeroportul Internațional “Traian Vuia” Timișoara a avut loc o întâlnire de lucru cu tema ”Dezvoltarea și promovarea turismului în context european și oportunitatea de noi destinații de vacanță cu zboruri din Timișoara”.

Daniel Idolu, directorul Aeroportului Internațional Timișoara (AIT)

La întâlnire au participat reprezentanți ai Ministerului Turismului, ai Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș, ai tour-operatorilor din turism și ghizi locali și, bineînțeles, reprezentanți ai aeroportului.

Daniel Idolu, directorul Aeroportului Timișoara: ”Administrația aeroportului a luat toate măsurile conferite de atribuțiile pe care le are pentru a atrage companii aeriene, prin a pune la dispoziție operatorilor condiții tehnico-operaționale la cele mai bune standarde europene și prin oferirea unor tarife comerciale pentru operare deosebit de stimulative. Cu toate acestea, o companie aeriană a retras din orarul de vară mai multe destinații deoarece le-au considerat neperformante din punct de vedere comercial.

Considerăm că un rol important pentru atragerea de pasageri o au și administrațiile publice locale și asociațiile cu profil de turism, care trebuie să se mobilizeze mai eficient pentru ca Timișoara și regiunea de vest să devină o atracție turistică, iar acest lucru nu se poate face fără o promovare a orașului și a regiunii, oferirea unor servicii și obiective atractive pentru turiștii care ne-ar putea vizita din țară și din străinătate.

Pe de altă parte, operatorii de turism ar trebui să stimuleze programele tip city-break, prin formarea de grupuri de turiști care să călătorească pe curse de linie, altele decât zborurile charter, pe destinații directe din Timișoara, cum ar fi Tel Aviv, Barcelona, Valencia, Paris, Londra s.a.m.d., destinații unde operatorii de turism pot oferi pachete complete de servicii.

În al treilea rând, ar fi oportună asocierea companiilor de turism locale pentru a face eficientă închirierea unei aeronave charter cu scopul de a diversifica destinațiile de vacanță”.

Directorul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș, Delia Barbu, a spus că, prin asociația pe care o reprezintă, va demara un proiect de promovare a județului Timiș în aeroporturile și în orașele de unde există destinații directe spre Timișoara, pentru a promova județul Timiș.

În cadrul întâlnirii, directorul general al aeroportului a apreciat că este evident faptul că, în ciuda eforturilor susținute ale administrației aeroportului, turiștii nu vin la Aeroportul Timișoara pentru a vizita aeroportul, ci pentru a petrece un sejur în Timișoara sau în regiunea Banatului. Dar pentru a fi interesantă și atractivă vacanța lor, în cele câteva zile petrecute aici, turiștii trebuie să beneficieze de o ofertă hotelieră, culturală, sportivă, muzicală, gastronomică și diferite alte atracții.

Compania aeriană care a retras din orarul de vară mai multe destinații și-a arătat interesul oficial, prin vocea directorului comercial ”de a redeschide aceste destinații sau altele, în funcție de condițiile pieței,” însă pentru aceasta, este nevoie de o implicare mai susținută a operatorilor de turism locali, a instituțiilor publice, a asociațiilor de profil și a organizatorilor de evenimente culturale, sportive și muzicale, pentru ca regiunea Banatului să devină atractivă, și implicit, turiștii (pasageri pentru companiile aeriene) să călătorească și pe calea aerului în interesul financiar și nu numai, al tuturor celor implicați.

Până în prezent, tour-operatorii au confirmat pentru această vară trei destinații de vacanță: Antalya (Turcia), Creta și Zakynthos (Grecia).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.