Afacerile din industrie, mai mari cu 4,7% în 2016

muncitori-industrie - fabrica-locuri-muncaAfacerile din industrie au crescut anul trecut cu 4,7% comparativ cu 2015, grație avansului cu 5,8% din industria prelucrătoare (+5,8%), chiar dacă industria extractivă a scăzut cu 27%.

Potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), pe marile grupe industriale, creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în:

  • industria bunurilor de folosință îndelungată (+17,7%)
  • industria bunurilor de capital (+10%)
  • industria bunurilor de uz curent (+6%)
  • industria bunurilor intermediare (+0,7%).

Scăderi s-au înregistrat în industria energetică (-10,7%).

În decembrie 2016, comparativ cu luna anterioară, cifra de afaceri din industrie, pe total, a scăzut cu 10,9%, ca urmare a scăderilor din industria prelucrătoare (-11,2%). Industria extractivă a crescut cu 1,5%.

Pe marile grupe industriale s-au înregistrat scăderi în industria bunurilor de folosință îndelungată (-20,5%), industria bunurilor intermediare (-20%), industria bunurilor de capital (-9,7%) și industria bunurilor de uz curent (-2,9%). Industria energetică a crescut cu 10,5%.

Comparativ cu aceeași perioadă din 2015, anul trecut cifra de afaceri din industrie a crescut pe ansamblu cu 7,3%, ca urmare a creșterilor din industria prelucrătoare (+8,6%). Industria extractivă a scăzut cu 24,4%.

Pe marile grupe industriale, creșteri au înregistrat industria energetică (+28,5%), industria bunurilor de capital (+9,7%), industria bunurilor de folosință îndelungată (+9,5%), industria bunurilor de uz curent (+5%) și industria bunurilor intermediare (+2,1%).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.