ALB România și-a ales nouă structură de conducere, pe 2 ani

Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB), care reprezintă industriile de leasing financiar și credit de consum, și-a ales noua structură de conducere, în urma expirării mandatelor actuale. 

Daniela Bodîrcă

Iată precizările transmise ZIUA CARGO:

În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociației, s-a ales noul Consiliu Director: Daniela Bodîrcă, realeasă în funcția de Președinte al Consiliului Director și Președinte ALB pentru al doilea mandat, Sorin Drăgulin, ales ca Vicepreședinte, Bob De Man, dl. Florin Balcan, aleși în calitate de membri, la care se adaugă realegerea membrilor deja existenți Miruna Senciuc și Liviu Şerban

„În cei 17 ani de existență, ALB România a dovedit că este o asociație importantă, cu participare activă în cadrul proiectelor cu impact pentru industriile de leasing și credit de consum. Asociația s-a implicat constant ca  punte de legătură și dialog între jucătorii din industrie și autorități, în scopul încurajării unui cadru legislativ cu aplicabilitate practică. Sunt onorată să continui misiunea de Președinte în cadrul ALB și le mulțumesc membrilor pentru încredere. Alături de colegii din ALB vom continua proiectele în derulare și vom pune bazele unor noi ințiative prin care să contribuim la progresul economic, acționând întotdeauna cu responsabilitate și prin promovarea celor mai bune practici și standarde etice și profesionale”, a declarat Daniela Bodirca, Președinte al Consiliului Director și Președinte ALB.

Sorin Drăgulin

ALB Romania este o asociație profesională cu tradiție în sectorul financiar, care reprezintă două industrii dinamice.

Consiliul de Leasing va fi condus de Daniela Bodîrcă (CEO al UniCredit Leasing IFN S.A.), în calitate de Președinte, dl. Liviu Șerban (Director General Idea Leasing IFN S.A.) și dl. Bob De Man ( CEO al Raiffeisen Leasing IFN S.A.) în calitate de Vicepreședinti.

Bob de Man

Conducerea Consiliului Creditului de Consum va fi asigurată de către Sorin Drăgulin, (CEO al UniCredit Consumer Financing IFN S.A.), în calitate de Președinte, dna. Miruna Senciuc (CEO al BNP Paribas PF SA Paris Suc. Bucuresti) și Florin Balcan (Director General Provident Financial Romania IFN S.A.) în calitate de Vicepreședinti.

Florin Balcan

Despre Asociatia Societatilor Financiare – ALB Romania: Infiintata in anul 2004, reprezinta principala asociatie cu scopul de a promova interesele profesionale ale instituțiilor financiare nebancare care opereaza in industriile de leasing financiar și credit de consum. 

Liviu Șerban

Cu referire la ALB Romania: 

  • reuneste cele mai mari 21 de institutii financiare nebancare din Romania (14 companii de leasing si 7 companii de credit de consum), membrii sai detinand cea mai mare parte din totalul imprumuturilor nebancare din piata de leasing şi credite de consum la nivel de tara; 
  • membrii sunt companii mari, respectate si bine capitalizate, cu principii solide de etica si guvernanta,  parte a unor grupuri financiare internationale cu traditie in multe tari in domeniul leasingului si creditarii;
  • este puntea de legatura intre membrii sai în exprimarea intereselor industriei specifice in relatia cu autoritatile, cu celelalte asociații profesionale care acționează în aceeași industrie sau în domenii adiacente, dar și cu clientii sau potențialii clienți, persoane fizice sau juridice, ai entităților membre ALB.
Miruna Senciuc

ALB Romania, in cei 17 ani de existenta, si-a asumat un rol activ in promovarea cresterii PIB si a bunastarii economice individuale și generale prin promovarea de catre membrii sai a creditarii sustenabile, cresterea educatiei financiare si digitalizarea economiei pornind de la credinta ca o piata financiara dezvoltata presupune o dezvoltare pe mai multi piloni:

  • Un mediu economic care sa ofere incredere si care sa stimuleze o crestere economica sustenabila, cu echilibre macroeconomice si orientare catre investitii;
  • Institutii financiare solide, bine capitalizate care sa sprijine economia;
  • Companii si persoane fizice cu o doza de incredere crescuta, incredere care se traduce in planuri de investitii si in apetit pentru consum;
  • Educatie financiara atat la nivelul companiilor, cat si al persoanelor fizice;
  • Digitalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.