ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Alertă de ploi torențiale

Data:

Meteorologii au emis, în 10 august, două alerte Cod Galben și Cod Portocaliu de ploi abundente, valabile până în dimineaţa de 11 august, în cea mai mare parte a Olteniei, în nord-vestul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali.


În intervalul 10 august, ora 12:00 – 11 august, ora 03:00, în zonele menţionate vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 40…50 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70 l/mp.

Acestea vor fi asociate şi cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.

Judeţele marcate cu Cod Portocaliu și Cod Galben sunt Gorj, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Olt, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Alba, Hunedoara, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și puțin din Brașov și Buzău.

Totodată, până în 11 august la ora 8:00, este Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în Oltenia, în nordul şi vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali.

Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Perioade cu instabilitate atmosferică accentuată vor fi în majoritatea regiunilor, până la sfârşitul săptămânii, potrivit ANM. 

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

MAN continuă să investească în Polonia

MAN Truck & Bus își continuă strategia de creștere...

Bugetul CNIR, aprobat. Investiții de peste un miliard de lei

Bugetul Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) pentru 2026...

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial Vest Expres, aprobat

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial al Bucureștiului DR1...

Absolvenții de școli profesionale – acces la stagii plătite la CE

Absolvenții de școli profesionale vor avea, în premieră, acces...

IVECO și PETRONAS Lubricants International reînnoiesc parteneriatul

IVECO și PETRONAS Lubricants International (PLI) și-au reînnoit parteneriatul...

Horváth: AI devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii

Inteligența artificială devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii,...

Sens giratoriu, finalizat pe DN2B la Făurei. Urmează și la lacul Sărat

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a...

Routemaster devine electric

Autobuzul Routemaster, de renume mondial, din Londra, a fost...