Aplicația RetuRO App, disponibilă de la finalul lunii decembrie 2023

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, anunță că până la finalul lunii decembrie 2023 va pune la dispoziția comercianților o aplicație gratuită care va ușura returnarea și colectarea manuală a ambalajelor SGR.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Aplicația va putea fi accesată de către comercianții care au semnat contractul cu RetuRO și au optat pentru colectarea manuală. Aceasta va permite utilizatorilor să scaneze ambalajele SGR returnate de consumatori, care vor avea imprimate pe etichetă logo-ul „Ambalaj cu garanție” și codul de bare specific, fiind în acest mod validate automat ca făcând parte din Registrul de Ambalaje SGR. 

De asemenea, comercianții care au optat pentru colectare manuală vor putea folosi funcția „pick-up” a aplicației pentru a face o comandă de ridicare a sacilor cu ambalaje colectate de la punctul de returnare declarat. Pentru eficientizarea fluxurilor de colectare, ridicarea ambalajelor SGR poate fi solicitată doar la cumularea a minimum trei saci. 

Aplicația dezvoltată de către RetuRO, alături de Sensoneo, va putea fi descărcată pe dispozitivele mobile atât în versiunea iOS, din App Store, cât și în versiunea Android, din Google Play. Utilizatorii vor putea identifica aplicația atât prin logoul RetuRO, deja cunoscut, cât și prin numele aplicației, „RetuRO”.

Procesul de conectare în aplicație este unul simplu: conectarea în aplicație prin folosirea contului de utilizator (comerciant) valid din platforma portal.returosgr.ro, apoi alegerea punctului de returnare declarat (comercianții vor utiliza ID-ul punctului de vânzare pe care îl găsesc în contul lor de utilizator din platformă). 

Momentan, aplicația este în faza de testare, urmând ca până la finalul lunii decembrie să fie dată în folosință pentru comercianții care au finalizat înregistrarea în platforma SGR și au semnat contractul cu RetuRO. Pe parcurs, vor fi dezvoltate noi funcționalități ale aplicației în baza feedback-ului primit din partea utilizatorilor, care vor fi disponibile comercianților tot în mod gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.