Atentie, soferi! Radare spre litoral

 

Politia Rutiera Constanta va spori efectivele agentilor de circulatie in perioada minivacantei de 1 Mai (30 aprilie – 2 mai) si va amplasa radare pe toate drumurile principale din oras si judet care duc spre litoral. Totodata, va organiza actiuni comune cu structurile de politie din Bulgaria, in zona frontierei de sud.

 

Cum principalul drum care duce catre litoral, DN 22C Cernavoda – Murfatlar, este cel mai aglomerat in aceasta perioada, politistii le recomanda soferilor 8 rute ocolitoare:

  • Cernavoda – Rasova – DN 3 – Adamclisi – DN 3 – Murfatlar – Constanta – DN 39 – Mangalia;
  • Cernavoda – Rasova – DN 3 – Adamclisi – Negru Voda – Mangalia – 2 Mai – Vama Veche;
  • Bucuresti – Calarasi – Ostrov – DN 3 – Baneasa – Deleni – DJ 391 – Cerchezu – Negru Voda – Albesti – Mangalia;
  • Bucuresti – Autostrada A2 – Lehliu – Calarasi – Varianta 1;
  • Bucuresti – Autostrada A2 – Drajna – Slobozia – Harsova – DN 2A – Constanta – DN 39 – Mangalia;
  • Bucuresti – Autostrada A2 – Fetesti – Gura Ialomitei – Harsova – DN 2A – Constanta – DN 39 – Mangalia;
  • Bucuresti – Autostrada A2 – Km. 160 160 – DJ 223 – Cochirleni – Aliman – Ion Corvin – Deleni – DJ 391 – Cerchezu – Negru Voda – Albesti – Mangalia;
  • Bucuresti – Autostrada A2 – Km. 160 – DJ 223 – Cochirleni – Aliman – Ion Corvin – Murfatlar – Constanta – DN 39 – Mangalia.

Politia Rutiera le reaminteste soferilor care se deplaseaza dinspre Bucuresti catre Constanta pe Autostrada A2 ca in orasul Cernavoda s-a schimbat prioritatea pe arterele de circulatie din localitate, drum prioritar devenind tronsonul Autostrada A2 – Podul Sfanta Maria – Constanta si in sens invers.

Peste 15.000 de turisti sunt asteptati in acest week-end pe litoral.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.