Black Sea ClimAccelerator susține 42 de startup-uri green

Prima ediție a Black Sea ClimAccelerator va susține 42 de startup-uri green din România și Bulgaria, aflate în diferite stadii de dezvoltare, cu mentorat, consultanță în afaceri și pregătire pentru atragerea de investiții, dar și de o finanțare totală de 300.000 de euro. 

Participarea în cadrul programului de accelerare este gratuită și include activități de sprijin personalizate, împărțite în 3 categorii, în funcție de nevoile de creștere. 

Precizările transmise ZIUA CARGO:

În contextul în care amprenta de carbon crește de la un an la altul, iar resursele naturale disponibile pentru un an de zile se consumă de două ori mai repede, nevoia de soluții sustenabile este mai stringentă ca oricând.

Consorțiul format din Impact Hub Bucharest, The Climate Vertical din România și Innovation Starter din Bulgaria, cu sprijinul EIT Climate KIC, dezvoltă Black Sea ClimAccelerator, un program de accelerare pentru startup-urile green și soluții de eco-inovare prin care vrea să contribuie la rezolvarea problemelor globale. 

Prima ediție a Black Sea ClimAccelerator va susține 42 de startup-uri green din România și Bulgaria, aflate în diferite stadii de dezvoltare, cu mentorat, consultanță în afaceri și pregătire pentru atragerea de investiții, dar și de o finanțare totală de 300.000 de euro. Participarea în cadrul programului de accelerare este gratuită și include activități de sprijin personalizate, împărțite în 3 categorii, în funcție de nevoile de creștere. 

Startup-urile care au o idee și sunt în stadiul incipient se încadrează în prima categorie – Early stage. 16 astfel de startup-uri din România vor primi un grant în valoare de 5.000 de euro oferit de EIT Climate KIC și vor beneficia de workshop-uri de validare a ideii de business și product-solution fit. 

Startup-urile care au un prototip validat cu clienți se încadrează în categoria a doua – MVP. Pentru astfel de startup-uri există 6 locuri disponibile în program, cu beneficii precum un grant de 20.000 de euro oferit de EIT Climate KIC, acces la workshop-uri pe teme de marketing și vânzări, monetizare și stabilire a prețului, aliniere în echipă, scalare a afacerii, precum și consultanță de specialitate în funcție de nevoile specifice. 

Startup-urile care au soluții scalabile se înscriu în categoria a treia – Growth. 6 astfel de startup-uri din România vor beneficia de sesiuni de consultanță de specialitate pe nevoile lor specifice, inclusiv pe înțelegerea terms sheet-urilor pentru investiții (aspectele comerciale esențiale alte tranzacției – economice și privind controlul asupra startup-ului), de activități de identificare a oportunităților de granturi atât la nivel local, cât și internațional și de activități de facilitare și suport care să le pregătească pentru atragerea de investiții și finanțări.

Toate startup-urile înscrise vor participa și la sesiuni de mentorat individuale, sesiuni de peer sharing la nivel național și internațional și se vor conecta cu actori cheie din ecosistem, prin activități desfășurate preponderent online. În plus, startup-urile din categoriile 2 și 3 vor participa la evenimente și târguri naționale și internaționale și la Demo Day, un eveniment național în care își vor prezenta soluția în fața jucătorilor cheie din piață și vor participa la sesiuni de networking. 

„Suntem într-un moment în care nevoile planetei nu mai pot fi ignorate și e nevoie de astfel de soluții  antreprenoriale, de business, nu doar civice, care să prevină decalajul între disponibilitate și consum al resurselor. Tocmai de aceea, ne bucurăm să coordonăm această inițiativă prin care startup-urile cu soluții sustenabile capătă coerență și impact, în primul rând, dar și mentorat și finanțare pentru a-și dezvolta afacerea. Black Sea ClimAccelerator este o adevărată pistă de lansare și accelerare pentru aceste startup-uri, dar și o oportunitate de dezvoltare a comunității de antreprenori cu soluții green”, spune Adina Crețu, director Programs & Entrepreneurial Growth la Impact Hub Bucharest.

Înscrierile pentru startup-urile din categoriile 1 și 2 sunt deschise până pe 15 septembrie. Procesul de selecție pentru participarea în program va fi realizat de către un juriu format din membri cu expertiză diversă atât din mediul antreprenorial, cât și din mediul corporate și ONG. Startup-urile din categoria 3 vor intra în program în urma unei invitații din partea organizatorilor și în urma unui proces de selecție personalizat, realizat împreună cu un juriu format din investitori și business angels. 

Toate startup-urile participante în program vor fi anunțate pe 22 septembrie. În perioada octombrie-noiembrie se vor desfășura activitățile de sprijin pentru startup-urile din categoria Early stage, iar din octombrie până în decembrie, durează activitățile pregătite pentru startup-urile din categoriile MVP și Growth. Pe 9 decembrie va avea loc Demo Day, evenimentul în cadrul căruia startup-urile își pot prezenta soluțiile. 

„În România există un nivel foarte ridicat de conștientizare a nevoii de rezolvare a problemelor de mediu, și știm că există un potențial mare în comunitățile din care facem parte. Din acest motiv trebuie să țintim sus și să începem imediat să facem tranziția de la stadiul de idee la prototipare, validare și implementare de soluții de eco-inovare sustenabile cu impact pozitiv. Când spun sustenabil mă gândesc la un proiect care are impact și are un model de business care permite crearea de venituri din comercializarea produsului sau serviciului. Nevoile prezente de dezvoltare ale unei soluții de eco-inovare trebuie atent analizate din punct de vedere al resurselor utilizate astfel încât să nu compromită capacitatea de dezvoltare din viitor a acelei soluții”, spune Vlad Gliga, Co-founder The Climate Vertical & CEO Rubik Hub

Echipa de jurați care va selecta startup-urile participante în program îi include pe: Adina Crețu – Director Programs & Entrepreneurial Growth Impact Hub Bucharest, Vlad Gliga – CEO Rubik Hub & Co-founder The Climate Vertical, Mona Nicolici – Sustainability & CSR Consultant, Hanny Bratu – Marketing & Fundraising Manager WWF România, Cristina Țoncu – Program Director Techcelerator, Vlad Panait – Managing Partner & Founder Sparking Capital VC, Andrei Dudoiu – Managing Partner SeedBlink.  

Din echipa de mentori care va susține startup-urile pe tot parcursul programului de accelerare fac parte: Marian Chiracheș – Senior Category Manager CEE Intersnack, Mircea Ilie – Sustainability Leader IKEA Romania, Armina Sirbu – Antreprenor, Trainer, Consultant Rent eBrains, Ice Breaker, Reb Translations, Paul Kallmes – VC Fund Advisor & IP Consultant San Francisco, Oscar Kneppers – Investor & entrepreneur Amsterdam, Radu Păltineanu – Explorer & speaker, Ela Asaftei – Startup program manager, Răzvan Căpățână – Angel investor, Valentin Țoc – Startup program manager, Ionuț Amariei – Startup program manager, Mihai Zânt – International Coach and Trainer Humanistic, Lucian Grămescu – Head of Operations RGT Cycling, Ana-Maria Andronic – Head of Intellectual Property & Technology DLA Piper Bucharest, Ana-Maria PARASCHIV – Expert Economie Circulară & Founder Ubuntu World.

„În cadrul aceluiași startup avem nevoie de un echilibru între cei 3 piloni care îi asigură existența pe termen lung: oameni, mediu și profit. Căutăm echipe de fondatori de startup de eco-inovare care au găsit o problemă care merită rezolvată și au identificat soluția potrivită, urmând ca echilibrul între piloni să îl dezvoltăm în cadrul programului. Știm că nimeni nu poate face aceste lucruri singur. Așa că ne bucurăm de dezvoltarea unui consorțiu împreună cu Impact Hub Bucharest și Innovation Starter din Sofia care creează deja un context favorabil pentru soluții de eco-inovare”, completează Vlad Gliga, Co-founder The Climate Vertical & CEO Rubik Hub.

Black Sea ClimAccelerator, dezvoltat în parteneriat cu EIT Climate KIC, devine parte dintr-un ecosistem de 7 consorții din peste 30 de țări din Europa, Africa, Orientul Mijlociu și America de Sud.

EIT Climate-KIC este o comunitate a cunoașterii și inovării (CCI), care lucrează pentru a accelera tranziția către o societate zero-carbon și rezilientă la schimbările climatice. În ultimii 10 ani, programul accelerator al EIT Climate-KIC a fost principalul furnizor de soluții de inovare climatică, cu peste 1.500 de soluții acceptate și aproape 1 miliard de euro de capital garantat.

Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de aproximativ 2.000 de membri în 2 locații centrale din București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială.

The Climate Vertical este o inițiativă din România care își propune să rezolve provocările climatice critice prin activarea și implicarea comunității pentru a sprijini startup-urile să construiască soluții durabile. Credem că fiecare provocare climatică creează spațiul pentru o oportunitate de afaceri foarte bună. Construim TCV pe baza experienței noastre de peste 4 ani de lucru cu startup-uri și livrăm programe concepute pentru a(A) aduce oamenii împreună pentru a se sprijini reciproc, (B) inspira să înceapă, (C) educa pentru a construi soluții de care oamenii au nevoie cu adevărat, (D) accelera creșterea echipelor dispuse să își scaleze soluțiile la nivel global. Valorile The Climate Vertical sunt firul roșu din cadrul programelor: Concentreaza-te asupra impactului și generează schimbarea, Țintește sus și începe acum, Inovează pentru un viitor durabil, Respectă natura și cele din jurul tău. 

Innovation Starter este prima agenție specializată în inovare din Bulgaria, înființată de Leona Aslanova în 2014. Colaborează cu mediul de afaceri (companii și startup-uri), sectorul public, sectorul academic și sectorul neguvernamental pentru a proiecta o cultură a inovaţiei pe termen lung. Misiunea Innovation Starter este ca Bulgaria să devină o țară europeană de top în domeniul inovației. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.