Bucuresti: Razie printre taximetristi

 

Brigada Rutiera a Capitalei a aplicat 144 de amenzi in valoare de 29.160 lei taximetristilor prinsi in neregula, in timpul unei actiuni de verificare a legalitatii transportului de persoane in regim taxi, desfasurate la sfarsitul saptamanii trecute.

Principalele nereguli constatate au fost lipsa documentelor de transport sau calitatea lor necorespunzatoare, refuzul de a efectua anumite curse si neutilizarea aparatului de taxat. Din totalul sanctiunilor, 61 au fost date pentru abateri la regim taxi si 83 pentru alte abateri. Totodata, organele de ordine au retinut 4 certificate de inmatriculare, 2 seturi de placute cu numere de inmatriculare si 2 permise de conducere.

Brigada Rutiera recomanda tuturor celor care doresc sa utilizeze un taximetru sa solicite doar vehicule autorizate, sa se informeze atent asupra tarifelor afisate, sa solicite neaparat bonul fiscal la finalul cursei, document in baza caruia se pot depune eventualele reclamatii referitoare la calitatea serviciului sau comportamentul soferului.

 

Pirateria in floare la Aeroportul Baneasa si Gara de Nord

Brigada Rutiera Bucuresti organizeaza frecvent actiuni de control al transporturilor in regim taxi, pentru a combate activitatile ilicite in acest domeniu, dar si ca urmare a unui numar insemnat de sesizari referitoare la calitatea serviciilor oferite de taximetristi. In urma acestor demersuri, au fost identificate zonele de risc in ceea ce priveste pirateria din taximetrie: Gara de Nord, Gara de Est, Aeroportul Baneasa si zona marilor complexe comerciale si de agrement.

Ca urmare a controalelor efectuate, au fost constatate urmatoarele activitati ilegale desfasurate de taximetristi:

– Alterarea indicatiilor aparatului de taxat, prin modificarea artizanala, producandu-se, astfel, efectul de majorare frauduloasa a pretului cursei, in detrimentul clientului. Oficial, aparatele de taxat sunt calibrate la omologare si la avizarea metrologica sa indice un anume tarif, exprimat in lei/km parcurs.

– Amplasarea unui montaj electronic la aparatul de taxat (asa-zisa \”maimuta\”), prin intermediul caruia se trimit impulsuri electronice frauduloase catre aparat, care majoreaza pretul cursei.

– Utilizarea de aparate de taxat neomologate si nefiscalizate, in scopul evaziunii fiscale.

– Refuzul taximetristilor de a utiliza aparatul de taxat pe timpul cursei, in scopul insusirii sumei datorate si evitarea obligatiilor fiscale.

– Negocierea directa cu clientul a pretului cursei, inainte de efectuarea acesteia.

– Neeliberarea bonului clientului la terminarea cursei, in scopul de a se evita obtinerea unei dovezi ce ar putea fi folosita la o eventuala reclamatie fata de calitatea serviciilor de transport.

Pentru a evita situatii neplacute, solicitantii trebuie sa apeleze numai la vehicule autorizate, preferabil prin efectuarea unei comenzi la un dispeceratul taxi si, nu in ultimul rand, sa evite masinile cu defectiuni vizibile – caroserie avariata, cauciucuri uzate, faruri nefunctionale etc.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.