Cargus implementează la nivel național plata cu card la livrare

Începând din octombrie, Cargus lansează un sistem de plată softPOS (software POS), care transformă 2.500 de dispozitive Zebra folosite de curierii săi într-un punct de vânzare mobil (POS) pentru coletele expediate în toată țara.

Curierii nu au nevoie de cititor de carduri, ci pot folosi propriile PDA-uri Zebra ca un dispozitiv POS, iar serviciile de livrare pot fi plătite cu cardul.

Card la livrare este o metodă de plată contactless, flexibilă și sigură, care reprezintă un pas semnificativ în direcția digitalizării serviciilor de curierat.

Implementarea plății cu card la livrare vine în contextul în care aproape 65% din cei care fac cumpărături online vor să facă plata la livrare (ramburs).

Totuși, 6 din 10 clienți preferă magazinele online care le oferă mai multe forme diversificate de plată, adaptate nevoilor lor.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Cargus depune eforturi constante pentru a pune la dispoziția consumatorilor din online cele mai avantajoase soluții de livrare și plată de pe piața de curierat din România. 

Conform studiului eCommerce Europe, 41% din consumatori sunt dispuși să facă cumpărături online atunci când își pot alege metoda de livrare preferată.  Retailerii online care oferă livrare gratuită vor avea un mare avantaj competitiv. Două treimi (67%) din clienți sunt mai dispuși să ia decizia de cumpărare atunci când livrarea nu implică un cost pentru ei.

Atunci când este vorba de o livrare la adresă, decizia se ia în funcție de opțiunile de plată pe care le are consumatorul: cash, card la livrare, plată în avans, etc. 6 din 10 (57%) consumatori sunt dispuși să facă cumpărături atunci când magazinul online le oferă o formă de plată diversificată și adaptată așteptărilor lor. Aproximativ 65% dintre clienți aleg plata la livrare (ramburs), atunci când comandă un produs. 

Începând cu luna aceasta, plata coletului la curierul Cargus devine la fel de simplă ca plata la magazin.  Poate fi realizată cu orice card contactless, un portofel digital sa de pe un smartphone cu tehnologie NFC. Tranzacția se efectuează prin simpla apropiere de PDA-ul curierului. În cazul sumelor care depășesc 100 lei, se introduce PIN-ul cardului pe o tastatură dinamică afișată pe ecranul PDA-ului folosit de curier. Confirmarea tranzacției va fi tipărită de curier sau trimisă la adresa de e-mail a destinatarului.

„Suntem prima companie de curierat din România care introduce plata cu cardul pentru consumatori și prima companie din Europa care oferă o modalitate de plată în cadrul unei aplicații de curierat. Plata cu cardul este mai rapidă, mai facilă și mai convenabilă, iar livrarea nu mai este condiționată de existența banilor cash. Aceasta este doar una dintre soluțiile inovatoare anunțate de Cargus pentru perioada următoare, care vor facilita și spori confortul utilizării serviciilor noastre pentru toți destinatarii coletelor” – a declarat Jaroslaw Sliwa, CEO Cargus.

Soluția de plată cu cardul la livrare are la bază computerele mobile Zebra TC57 Android™ pe care rulează software POS, un sistem care permite tranzacții contactless securizate de un agent de plăți autorizat. Curierii Cargus pot încasa banii pe același dispozitiv care este folosit pentru livrarea pachetelor. 

Computerele portabile Zebra (TC57) sunt dispozitive profesionale dedicate companiilor, dar ecranul tactil avansat și capabilitățile de scanare ajută la îmbunătățirea productivității încă din prima linie (curieri). 

„Compania Zebra este încântată să colaboreze cu Cargus, pentru că înțelegem importanța livrării la consumatorul final. Echiparea curierilor Cargus cu computere mobile Zebra TC57 Android, care rulează o soluție software inovatoare, de plată cu cardul la livrare, ajută la îmbunătățirea productivității și la creșterea satisfacției clienților”, a declarat Jacek Żurowski, Regional Sales Director pentru Europa Centrală și de Est, Zebra Technologies.

Cererea pentru servicii de curierat se dezvoltă în mod dinamic, în principal datorită creșterii popularității comerțului electronic. Cargus estimează că aceste soluții, care îmbunătățesc serviciului de livrare vor deveni primele motive după care consumatorii se vor ghida atunci când vor cumpăra online. 

De asemenea, și posibilitatea de returnare gratuită a bunurilor îi încurajează pe consumatori să cumpere online. 44% dintre ei sunt interesați de acest serviciu pus la dispoziție de magazinele online.

Cargus este cea mai experimentată companie de pe piața de curierat rapid din România. Compania s-a extins de-a lungul celor 30 de ani de activitate, având în prezent peste 5.000 de angajați și colaboratori care oferă servicii de curierat printr-o rețea națională de 200 Ship & Go, unde clienții pot ridica sau trimite pachete pentru livrare, 5 centre naționale de sortare, 51 de centre operaționale și o echipă de peste 2.500 de curieri care efectuează peste 50 de milioane de livrări pe an.

La începutul anului 2019, Cargus a fost preluat de Mid Europa Partners Investment Fund, unul dintre cei mai activi investitori din România. Cargus a înregistrat o creștere cu 20% a volumului vânzărilor în 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.