Carpathian Springs introduce modelul circular de distributie CHEP

CHEP România intră în parteneriat cu Carpathian Springs, membră a Valvis Holding, pentru a creşte eficiența și sustenabilitatea operaţiunilor producătorului poziționat în topul celor mai mari jucători de pe piața apelor minerale.

CHEP va asigura managementul paleților la nivel național şi în Regatul Unit, pentru distribuţia anuală a gamei AQUA Carpatica, în contextul cererii în creştere, generată de dezvoltarea brandului pe o poziție premium pe piaţa internă și externă.

Produsele AQUA Carpatica vor ajunge pe paleţi reutilizabili închiriaţi de la CHEP în 300 de puncte de livrare, urmând să fie distribuite către 40.000 magazine din ţară, respectiv în 1.300 de magazine care aparţin unor mari lanţuri de retail, supermarketuri şi centre comerciale din Marea Britanie și Irlanda de Nord

„Simplificăm modelul de distribuţie ca să răspundem cererii mai rapid, dar şi mai eficient din punct de vedere al consumului de resurse AQUA Carpatica este un brand internaţional, apreciat pe patru continente, iar prin parteneriatul cu CHEP devine şi unul dintre brandurile care va accelera tranziția pieței către economia circulară și colaborativă, singura direcție de dezvoltare economică durabilă”, declarat Dan Ghejan, directorul comercia al Carpathian Springs.

În sistemul clasic liniar de distribuție, Carpathian Springs întâmpină dificultățile specifice la nivelul întregului sector, precum livrarea anuală a unui volum uriaş de mărfuri cu valoare unitară mică raportat la costurile de transport şi, în general, în comparaţie cu costurile totale cu managementul paleţilor din gestiunea proprie. Rețeaua de distribuție națională puternic fragmentată făcea dificilă recuperarea echipamentelor şi creştea, de la an la an, expunerea fiscală a companiei, proporţional cu cantitatea de ambalaje pusă în circulaţie. Din anul 2015, când AQUA Carpatica a intrat pe piaţa britanică, prima piaţă pe care producătorul și-a început activitatea de export, s-au adăugat costuri şi riscuri mai ridicate pe unitatea de transport.

Parteneriatul cu Carpathian Springs consolidează orientarea operatorilor din FMCG-ul românesc spre un management operațional sustenabil, ceea ce va avea un impact la nivel național în dezvoltarea unui lanț de aprovizionare circular, deci al unui consum minim de resurse în întreaga industrie. Ne bucură faptul că AQUA Carpatica va ajunge la raft pe paleții albaștri, cu cel mai mic impact posibil asupra mediului”, a declarat Gabriel Ivan, Country General Manager CHEP România.

Parteneriatul logistic simplifică fluxul de distribuţie al companiei, generând scăderi de cost, cu reducerea la minimum a consumului de resurse naturale și a impactului operaţional asupra mediului înconjurător.

Raportat la volumul anual de producţie, soluţiile circulare implementate vor aduce pentru Carpathian Springs economii în lanțul de distribuție estimate la aproximativ  600 tone emisii de CO2, (echivalentul a aprox. 650.000 km parcurși cu camionul), 520.000 dm3 de lemn (reprezentând peste 500 de copaci salvați) și aproape 50.000 kg de deșeuri solide, pe an.

CHEP este pionier al logisticii circulare, un model în care echipamentele de transport sunt folosite în comun şi reutilizate pe tot lanţul de distribuţie. În sistemul circular, producătorii scad la zero cheltuielile de achiziţie, depozitare, colectare din piaţă, inspecţie si reparaţie, respectiv reciclare a deşeurilor, fiind scutiţi de raportarea către autoritățile de mediu pe fluxurile de paleţi închiriaţi.

CHEP România a intrat cu servicii pe piaţa apelor minerale din 2014 și deține astăzi o cotă de piață majoritară pe acest sector. 

Despre Carpathian Springs

Carpathian Springs SA este o companie membră a VALVIS Holding din anul 2005. Compania are ca obiect de activitate îmbutelierea și distribuția apelor minerale naturale AQUA Carpatica și a fost fondată de Jean Valvis, creatorul mărcilor Dorna și LaDorna. Încă de la lansarea pe piață, AQUA Carpatica s-a bucurat de un real succes, iar astăzi este un brand internațional, prezent pe rafturile marilor magazine din SUA, Marea Britanie și Irlanda de Nord, Germania, Franța, Spania, Italia, Israel, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită, Australia, China și Taiwan. 

Din portofoliul AQUA Carpatica fac parte următoarele produse: 

  • AQUA Carpatica minerală naturală, natural carbogazoasă (0,33 L,0,5 L 0,75 L, 1,5 L)
  • AQUA Carpatica Forte (0,5 L, 0,75 L, 1,5 L)
  • AQUA Capatica minerală naturală necarbogazoasă (0,33 L, 0,25 L, 0,5 L 0,75 L, 1 L, 1,5 L,    2 L și 5 L) 
  • AQUA Carpatica Kids (0,25 L)
  • AQUA Carpatica Sport Cap (0,75 L)

Despre CHEP

CHEP Pooling Services România este subsidiara liderului mondial în servicii de închiriere a paleţilor şi containerelor şi parte a grupului Brambles. Din anul 2012, compania deserveşte atât clienți internaţionali, cât şi producători locali, în principal în domeniul bunurilor de larg consum precum: produse de curăţenie şi igienă personală, băuturi, produse alimentare proaspete şi uscate, ulei şi consumabile din hârtie. CHEP Pooling Services România oferă o gamă de soluţii şi servicii de consultanţă care cresc performanţa activităţilor logistice. Modelul CHEP este unul sustenabil în esenţă, reducând riscurile operaţionale, deteriorarea produselor și consumul de resurse naturale. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.