CFR a activat comandamentele locale de iarnă pentru vreme severă

CFR a activat comandamentele locale de iarnă de pe raza Sucursalelor Regionale Bucureşti, Constanţa şi Galaţi, ca urmare a avertizărilor meteo de vreme severă (ninsori viscolite) emise de către meteorologi.

Precizările CFR:

„Comandamentele de iarnă locale sunt operaţionale, în acest moment, la nivelul sucursalelor regionale Bucureşti, Constanţa şi Galaţi, unde personalul feroviar este activat şi mobilizat pentru asigurarea şi menţinerea condiţiilor optime de circulaţie pe toate secţiile de cale ferată din partea de sud-est a reţelei, în special pe raza judeţelor unde sunt anunţate fenomene meteo severe.

Astfel, pentru noaptea de 28 februarie/1 martie au fost activate echipele speciale de intervenţie, formate din aproximativ 130 de angajaţi feroviari, personal specializat, care va acţiona cu utilaje de deszăpezire şi de intervenţie pe tot parcursul nopţii, numărul acestora urmând a fi suplimentat în funcţie de intensitatea fenomenelor meteorologice, astfel încât să fie asigurată permanenţa activităţii de deszăpezire. De asemenea, pentru zonele în care se vor înregistra fenomene meteo cu intensitate deosebită, sunt prealarmate 11 pluguri de zăpadă, din care 3 pluguri hidraulice pe raza SRCF Galaţi, 8 pluguri (3 hidraulice şi 5 simple) pe raza SRCF Constanţa, precum şi 46 utilaje de intervenţie, care vor acţiona operativ pentru remedierea eventualelor deranjamente înregistrate la liniile de cale ferată şi la linia de contact.

În funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, dar şi pentru a evita blocajele în linie curentă din cauza viscolului, vor fi luate măsuri suplimentare privind condiţiile de circulaţie a trenurilor, în sensul utilizării tracţiunii Diesel, interzicerea circulaţiei trenurilor formate din automotoare şi a celor remorcate cu locomotive de tip LDH, precum şi restricţionarea temporară a circulaţiei trenurilor pe anumite intervale de staţii, pentru a permite accesul plugurilor de zăpadă sau al utilajelor de intervenţie.

În acelaşi timp, personalul de specialitate al CFR SA este în legătură permanentă cu dispeceratele operatorilor de transport feroviar şi transmite periodic informaţii despre condiţiile de trafic înregistrate pe fiecare regională de cale ferată, zonele unde se impune să se acţioneze cu pluguri pentru deszăpezire sau intervalele de cale ferată unde circulaţia trenurilor trebuie adaptată la condiţiile meteo.

De asemenea, operatorii de transport feroviar sunt în permanenţă avizaţi asupra condiţiilor de circulaţie, astfel încât fiecare companie să-şi informeze din timp călătorii, dacă apar modificări în graficul trenurilor înscrise în circulaţie.

Călătorii pot consulta permanent site-urile operatorilor de transport feroviar de călători pentru informaţii actualizate despre trenurile înscrise în circulaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.