ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Primele 51 de autobuze electrice BMC pentru STB

Data:

Primele 51 de autobuze electrice BMC, din totalul de 100 contractate de Primăria Capitalei pentru STB au ajuns în Portul Constanța și vor pleca spre București, informează viceprimarul general Stelian Bujduveanu, în 26 octombrie.

Vehiculele au fost livrate cu aproximativ 4 luni mai devreme față de termenul prevăzut în contract, a precizat Bujduveanu, pe Facebook, unde a postat și fotografii. 
 
„Celelalte 49 de autobuze electrice vor sosi în luna noiembrie, iar până pe 2 decembrie vor fi livrate, treptat, și 100 de stații de încărcare. Cele 100 de vehicule, care vor înnoi flota STB, sunt achiziționate cu fonduri europene nerambursabile, prin programul Programul Operațional Regional”, a adăugat viceprimarul.
 
Până la sfârșitul anului, vor circula pe străzile din Capitală primele autobuze electrice.
 
 
Acestea vor fi introduse treptat în circulație, timp în care vor fi montate și configurate echipamentele ITS, se va realiza training-ul șoferilor STB și al personalului tehnic și vor fi efectuate testele de anduranță și probele pentru recepția autobuzelor.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Parteneriat Model Solution-ArtCenter College of Design

Model Solution Co., Ltd. a încheiat un acord cu...

GXO – consiliu consultativ în domeniul apărării

GXO Logistics, cel mai mare furnizor de logistică contractuală...

Cum relansăm economia?

Cum relansăm economia și o pregătim pentru viitor?  Dezvoltarea este o...

SafeFleet monitorizează peste 100.000 de vehicule

SafeFleet a depășit pragul de 100.000 de vehicule monitorizate,...

GXO – parteneriat nou, cu BMW Group

GXO Logistics a fost selectat de BMW Group pentru...

Milioane de roboți umanoizi, în companii

Aproximativ un milion de roboți umanoizi vor fi operaționali...

China: Vânzările de camioane electrice le-au depășit pe cele cu combustie

Decembrie 2025 marchează o bornă simbolică pentru piața de...

Tahograf G2V2 și pentru camioanele din Ucraina, de la 30 iunie

De la 30 iunie 2026, camioanele din Ucraina implicate...