Dacia Spring: 1.000 de unități, livrate deja în România

La mai puțin de o lună de la începutul livrărilor, Dacia Spring a ajuns deja la primii 1.000 de clienți din România, informează producătoru auto. 

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Aproape o treime din vehiculele livrate au ajuns în posesia unor clienți din București şi din județul Ilfov. Volume semnificative au fost înregistrate şi în județele Timiș, Iași, Cluj şi Brașov. Majoritatea covârșitoare a clienților (95%) au dorit să dispună şi de sistemul de încărcare rapidă la bornă de curent continuu, oferit opțional. Modelul este echipat în serie cu un cablu mode 3 (7KW AC) pentru wallbox. 

Albastrul se afirmă deja drept culoarea preferată de clienții primului model 100% electric din gama Dacia, 40% din vehiculele livrate în luna octombrie afișând această nuanță de caroserie. 

Dacia Spring dispune de un motor electric de 33 KW (45 CP), cuplat cu o baterie de 26,8 KWh care asigură o autonomie de 230 km conform ciclului WLTP și de 305 km conform ciclului WLTP City (care cuprinde doar partea urbană a ciclului omologat). 

Modelul beneficiază, în serie, de numeroase echipamente de siguranță, printre care: limitator de viteză, ABS, ESP, repartitor electronic al forței de frânare, 6 airbag-uri, apel de urgență (buton SOS), aprindere automată a farurilor și frânare automată de urgență.

Garanția oferită este de 3 ani sau 100.000 km pentru vehicul și de 8 ani sau 120.000 km pentru bateria electrică. 

Livrările vor continua în mod susținut către toți clienții care au lansat deja o comandă fermă.

La sfârşitul lunii octombrie, Dacia Spring înregistrase deja peste 30.000 de comenzi la nivel european.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.