Drulă: „Camioanele vor plăti taxe per kilometru parcurs, nu pe timp”

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că taxa de drum (rovinieta) pentru camioanele de peste 7,5 tone va fi plătită în funcţie de volumul de marfă şi de distanţa pe care aceasta va fi transportată, și nu pe timp (zi, luni, an), ca în prezent.

foto: Jean-Mihai Pîlșu

Cătălin Drulă a precizat că modificarea sistemului de taxare pentru reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi este stabilită printr-o Directivă Europeană şi a fost o condiţie pentru finanţarea proiectelor de infrastructură prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Este vorba despre shimbarea sistemului de taxare, mai justă, pe distanța parcursă. Deci vor plăti per kilometru parcurs, nu pe timp. În momentul de faţă, fie că îţi iei pentru camion o rovinietă pe o zi, pe o săptămână, e pe timp; pe viitor, vor plăti pentru distanţa parcursă. În felul acesta vor plăti mai corect costul drumului, drumurile nu sunt gratis. Aşa cum sunt ele în România şi totuşi reţeaua de autostrăzi creşte. Iată, spuneam că la sfârşitul anului ajungem la 1.000 de km în operare. Pe de altă parte, trebuie să ne gândim şi la competiţia cu sectorul feroviar, care trebuie corectată. În sectorul feroviar, un tren de marfă plăteşte 13 -14 lei pe kilometru parcurs. Cât despre rovinieta care va rămâne pentru traficul uşor, cred că şi aici putem vorbi despre o ajustare de tarif doar în momentul în care ieşim din pandemie”, a spus, pe 13 mai, ministrul Drulă.

La rândul său, ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat, la finalul ședinței Guvernului, tot pe 13 mai: „Gândim o reformă a modului de taxare a transportului, de a încuraja transportul pe căi ferate, de a taxa în mod real gradul în care sunt utilizate drumurile publice, se va trece de la o rovinietă fixă la un sistem de taxare în care fiecare plăteşte în funcţie de volumul de marfă. În primii doi ani vor fi instalate sisteme digitalizare de urmărire a mărfurilor în România urmând ca apoi să ne permită să facem pasul tehnic de taxare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.