Explozie nucleara in Japonia, fara nor radioactiv. Nu exista pericol pentru Romania

 

Dupa cutremurul devastator de vineri, japonezii nu au scapat de ce le-a fost mai frica: explozia de la centrala nucleara de la Fukushima s-a produs sambata, la ora locala 15.36 (8.36, ora Romaniei), dupa ce sistemul de racire al reactorului 1 nu a mai functionat. Cladirea s-a prabusit, provocand o scurgere de elemente radioactive – cesiu si iod, iar autoritatile au decis evacuarea persoanelor pe o raza de 20 km. Cantitatea de radiatii absorbita intr-o ora de un om aflat in zona centralei nucleare este egala cu limita maxima la care poate fi expusa o persoana intr-un an.

 

Accidentul nuclear a fost evaluat la nivelul 4 pe scala evenimentelor internationale si radiologice (INES), potrivit Agentiei japoneze de securitate nucleara si industriala, citata de AFP. Gravitatea unei probleme care apare intr-un sit nuclear este evaluata in functie de aceasta scala, unde nivelul 7, cel mai important, corespunde unui accident major. Nivelul 4 califica accidentul ca neantrenand riscuri importante in afara sitului, potrivit documentelor Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA).

Explozia, produsa la centrala aflata la 250 km nord de Tokyo, s-a soldat si cu iradierea a patru persoane, insa acestia sunt constienti, viata lor nefiind pusa in pericol, a anuntat compania Tokyo Electronic Power (TEPCO). Postul public de televiziune NHK le-a recomandat locuitorilor din zona sa inchida ferestrele si sa-si etanseizeze locuintele, pana cand vor fi evacuati. Celor aflati in exterior li se spune sa isi protejeze caile respiratorii si sa evite contactul direct al pielii cu aerul.

Spre deosebire de catastrofa nucleara produsa la Cernobal in 1986, de data aceasta nu s-a mai format un nor radioactiv care sa pluteasca in atmosfera si sa afecteze mai multe tari din Europa. Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare anunta ca nu exista niciun pericol pentru Romania: explozia de la centrala Fukushima 1 s-a soldat cu o emisie de substante radioactive pe care expertii japonezi incearca sa o neutralize, dar acolo nu exista un nor radioactiv. Situatia nu este una care sa genereze pericol asupra Romaniei, sustine Lucian Biro, expert in controlul activitatii nucleare. \”Acolo a fost doar o explozie si o emisie de substante radioactive, predominant Cesiu 137, pe care expertii japonezi incearca sa o neutralizeze. Cesiul are timp de injumatatire 30 de ani\”, a spus Lucian Biro.

La randul sau, seful laboratorului de igiena radiatiei din Institutul de Sanatate Publica, prof. Ciupagea Fulger, sustine ca accidentul de la centrala nucleara de la Cernobal a fost mult mai periculos. “A fost vorba despre o explozie foarte puternica, in care tone de grafit au ars eliberand tone de substante radioactive. Norul radioactiv a fost bogat in iod radioactiv, al carui timp de injumatatire este de 8 zile. Dupa aceea, acesta a avut ca substanta predominanta stront, care afecteaza oasele in timp ce cesiul organele moi. Atunci strontiul a fost mai prezent in zonele de deal si de munte, iar cel mai contaminat a fost laptele de oaie intrucat aceste animale mancau iarba cu pamant cu tot si apoi cel de vaca\”, a explicat prof. Fulger.

Totusi, rusii sunt mai precauti, dar sunt si mai apropiati de arhipelagul nipon decat noi. \”Potrivit datelor preliminare, norul de particule radioactive care ar putea sa apara ca urmare a exploziei de la o centrala nucleara in Japonia va ajunge in Kamceatka, in cel putin 24 de ore. Acest lucru se datoreaza directiei de miscare a maselor de aer si distantei semnificative intre Kamceatka si Japonia\”, a declarat Natalia Jdanov, responsabil din cadrul serviciului de supraveghere sanitara, citat de Ria Novosti. Peninsula Kamceatka se afla la nord-est de Japonia si de arhipelagul rus Kurile.

Potrivit oficialului rus, masurarea radioactivitatii se face in fiecare ora in cele 28 de statii de monitorizare din Kamchatka. \”Nicio crestere anormala de radioactivitate nu a fost detectata pana acum in regiune\”, a mai spus Jdanov.

Prim-ministrul rus Vladimir Putin a ordonat verificarea planurilor si mijloacele de urgenta in Orientul Indepartat rus in urma exploziei de la centrala nucleara Fukushima, relateaza RIA Novosti, citata de AFP. Japonia a cerut Rusiei sa creasca aprovizionarea cu energie, dupa ce o centrala nucleara a fost avariata de cutremurul devastator de vineri, a anuntat vicepremierul Igor Secin. El a declarat ca Rusia poate creste aprovizionarea cu gaz natural lichefiat cu 150.000 de tone, iar saptamana viitoare va examina posibilitatea de crestere a ofertei de carbune de la 3 la 4 milioane de tone, potrivit agentiei Itar Tass.

 

10.000 de disparuti in orasul-port Minamisanriku, pe langa cei 1.700 de morti

Autoritatile din prefectura Miyagi (nord-estul Japoniei), cel mai grav afectata de cutremur, nu au nici o informatie despre aproape 10.000 de locuitori ai orasului-port Minamisanriku, considerati disparuti dupa ce tsunami-ul a lovit localitatea, anunta AFP, dar au afirmat ca mii de persoane sunt inca blocate in cladiri izolate de ape. Caile ferate au anuntat ca nu dispun de informatii in legatura cu patru trenuri care se aflau in prefecturile Miyagi si Iwate in momentul producerii cutremurului. Traficul feroviar in zonele de coasta nu a fost reluat sambata, insa o parte a celor din regiunea metropolitana Tokyo au reinceput sa circule. Noua autostrazi au ramas inchise, iar cel putin 464 zboruri au fost anulate.

Peste 215.000 de persoane au fost evacuate si cazate in adaposturi din nordul si estul Japoniei, mai mult de 100.000 numai in prefectura Fukushima, 45.000 dintre acestea fiind locuitori din zona centralelor nucleare.

In zonele afectate de cutremur, peste 5,5 milioane de locuinte nu mai au curent electric, iar mai mult de un milion din 18 prefecturi nu sunt alimentate cu apa potabila. Sambata dimineata, in Japonia au fost inregistrate noi cutremure, unul dintre acestea cu magnitudinea de 6,7 grade pe scara Richter. In total, dupa marele cutremur, au fost circa 170 de replici peste 5-6 grade Richter. In zonele afectate au fost trimisi 50.000 de membri ai fortelor armate, sa participe la operatiunile de salvare.

Cat despre victime, agentia Kyodo relateaza in pagina electronica ca bilantul provizoriu a ajuns la peste 1.700 de morti in urma cutremurului cu magnitudinea 8.9 produs vineri si urmat aproape instantaneu de un tsunami devastator.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.