Expoziţia „Invazie 68 Praga” – fotografii de Josef Koudelka

Cei pasionaţi de istorie şi fotografie au ocazia să se întoarcă în timp şi să vadă imagini cu faptele dramatice petrecute în Cehoslovacia în urmă cu 45 de ani.

Muzeul Naţional de Artă Contemporană găzduieşte în Galeria Anexa de pe Calea Moşilor nr. 62-68, etaj 3, o expoziţie inedită, considerată unul din cele mai importante evenimente culturale ale acestei toamne.

Anul acesta se împlinesc 45 de ani de la invazia din 21 august 1968 asupra oraşului Praga, capitala Cehoslovaciei. În acea zi, trupe militare ale Uniunii Sovietice şi ale aliaţilor ei din Pactul de la Varşovia au pătruns prin forţă pe teritoriul unui alt stat suveran. Singura excepţie a constituit-o România, care a criticat vehement această intervenţie militară.

Pentru atitudinea de frondă a ţării noastre, cetăţenii fostei republici Cehoslovacia le-au rămas pe veci recunoscători românilor, iar prietenia româno-cehoslovacă şi mai apoi româno-cehă şi slovacă, prin separarea şi apariţia celor două state, Cehia şi Slovacia, s-a cimentat şi amplificat.

„Mă bucur că această expoziţie unică este prezentată în România, o ţară ai cărei cetăţeni au demonstrat solidaritate cu Cehoslovacia în 1968. Invazia a determinat soarta unei întregi generaţii a naţiunii noastre şi poziţia României de atunci este bine ştiută în Republica Cehă”, a declarat Jiri Sitler, ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti.

Fotografie3012

Cu o zi înainte ca trupele Pactului de la Varşovia sub comandă sovietică să invadeze Cehoslovacia, Josef Koudelka abia se întorsese din România, unde fotografiase comunităţi rome. Era pe atunci în vârstă de 30 de ani şi renunţase la o carieră de succes în ingineria aeronautică.

Fotografie3052

În timpul celor şapte zile din august 1968, Koudelka a realizat o serie de fotografii pe care a reuşit ulterior să le scoată din ţară emigrând în Franţa. Fotografiile lui au fost publicate de agenţia Magnum Photos în 1969, în numeroase reviste internaţionale, cu ocazia împlinirii unui an de la invazie, fără a menţiona însă numele autorului. În acelaşi an, Koudelka a primit un premiu important. Overseas Press Club i-a conferit „fotografului ceh anonim” medalia de aur Robert Capa.

Fotografie3046

De-abia în 1984, după moartea tatălui său care rămăsese în Cehoslovacia şi a dispariţiei ameninţărilor cu represalii împotriva familiei, a recunoscut public pentru prima dată că el este autorul instantaneelor.
Deşi nu mai lucrase până atunci pe evenimente de actualitate, fotografiile sale din timpul invaziei, realizate pe parcursul a celor mai dramatice 7 zile din acel august 1968, au devenit un simbol al luptei pentru libertate şi sunt considerate astăzi lucrări clasice ale fotojurnalismului postbelic.

Fotografie2999

Centrul Ceh de la Bucureşti împreună cu Institutul Francez din România au adus la noi pentru prima oară expoziţia „Josef Koudelka – Invazie 68 Praga”. Vernisajul a avut loc pe data de 17 octombrie în prezenţa artistului.

Fotografie3022

 Cu o zi înainte, a fost lansată versiunea în limba română a albumului „Invazie Praga 68”, publicată de Editura Art, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană, nr. 5).

Josef Koudelka vorbind in timpul vernisajului

 „Această expoziţie şi carte este despre invazia la care România – singura ţară dintre cele semnatare ale Pactului de la Varşovia – a refuzat să participe. În plus, de România mă leagă şi o amintire personală – am fost aici de multe ori şi iubesc această ţară,” a spus Koudelka, care a vizitat România încă din anii 60.

Fotografie3018La vernisaj au luat parte ambasadorul Franţei la Bucureşti, E.S. Philippe Gustin şi al Cehiei, E:S. Jiri Sitler, alături de organizatorii expoziţiei: directorul Centrului Ceh la Bucureşti, Rene Kubasek, directorul Institutului Francez în România, Stanislas Pierret şi directorul general interimar al Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, Raluca Velisar.

Vernisajul expozitiei

 În cuvântul său, Jiri Sitler, ambasadorul Republicii Cehe, a spus: „Suntem recunoscători autorului acestor fotografii că se află astăzi alături de noi, ceea ce este o mare onoare. Mulţumesc de asemenea Franţei, ţara care, după emigrarea lui Koudelka, i-a oferit azil şi cetăţenie, precum şi pentru că a organizat împreună cu noi această expoziţie”.

Fotografie3028

Ambasadorul Cehiei a mai adăugat: „Aş mai vrea să le mulţumesc românilor pentru faptul că ştiu foarte bine că nu este politicos să mergi undeva fără să fii invitat, ci este bine să vii la gazde care îşi doresc acest lucru. Vă mulţumim că aţi fost singura ţară a Pactului de la Varşovia care nu ne-a vizitat cu tunurile şi tancurile în perioada Primăverii Pragheze. Şi vă mulţumim că astăzi, la invitaţia noastră, la invitaţia prietenilor care nu vor uita niciodată poziţia voastră din 1968, aţi venit într-un număr atât de mare ca să evocăm împreună această aniversare şi să ne bucurăm de arta lui Josef Koudelka.

ambasadorul Cehiei, E.S. JIri Sitle

Şi, cu umorul său binecunoscut, E.S. Jiri Sitler a încheiat: „Ridic acest pahar în cinstea tunului antitanc de afară, care nu a invadat Cehoslovacia”!

MNAC, Galeria Anexa si tunul

Expoziţia este organizată de Centrul Ceh şi Institutul Francez, în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi Magnum Photos din Paris, şi va fi deschisă în perioada 17.10.2013 – 02.02.2014, de miercuri până duminică, între orele 11 – 19.

Marilena BORCESCU

marilena.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.