Globalworth: Ema Iftimie, numită managing director pentru România

Globalworth o numește pe Ema Iftimie în funcția de managing director pentru operațiunile din România, începând cu 1 decembrie 2023, în locul lui Marian Popa.
 
Ema Iftimie
Precizările transmise ZIUA CARGO:
 
Ema Iftimie va fi responsabilă cu gestionarea activităților companiei, concentrându-se pe aspectele operaționale, de dezvoltare a business-ului și relațiile cu clienții.
 
„Îi sunt recunoscător lui Marian Popa pentru modul în care a condus operațiunile din România în ultimii 3 ani extrem de dificili. După o carieră impresionantă de 50 de ani, Marian a decis să se pensioneze și să se concentreze pe viața personală. Contribuția lui a fost foarte valoroasă și îi dorim toate cele bune în viitor. Numirea Emei Iftimie are ca scop îmbunătățirea experienței clienților noștri, consolidarea operațiunilor locale și dezvoltarea unui mediu de business dinamic și productiv. Am toată convingerea că atât viziunea cât și leadership-ul Emei vor aduce o valoare semnificativă în următoarea etapă de evoluție în plan local a companiei”, a spus Dennis Selinas, CEO al Globalworth.
 
Ema Iftimie are o experiență impresionantă în domeniul real estate, unde activează de peste 25 de ani, dintre care ultimii 10 ani au fost dedicați dezvoltării business-ului Globalworth în România, prin strategii de închiriere personalizate pentru fiecare client.
 
Sub coordonarea Emei, departamentul de leasing a obținut rezultate remarcabile în primul semestru al anului 2023, semnând peste 100.000 mp de spații de birouri din totalul de 188.000 mp închiriați la nivelul întregii industrii. 
 
Abordarea strategică a Emei în relația cu noii clienți, împreună cu o înțelegere holistică a nevoilor chiriașilor și cu o bună cunoaștere a mediului de business, au rezultat într-o multitudine de parteneriate cu lideri din diferite industrii.
 
Începând de anul acesta, Ema a devenit membru al bordului Fundației Globalworth. În acest rol, ea se implică și susține diverse inițiative CSR care au impact asupra comunității locale. 
De asemenea, Ema a fost desemnată „Personalitatea Anului” la gala SEE Property Forum de anul acesta.
 
Ema are o licență în sociologie și psihologie și numeroase diplome în management, negociere și business planning.
 
„Sunt încântată să încep noua mea misiune în calitate de Managing Director pentru operațiunile din România și aștept cu nerăbdare să construiesc, în continuare, împreună cu echipa Globalworth. Dedicarea noastră către excelență, satisfacția chiriașilor și inovația rămân priorități. Vom continua să investim în oamenii noștri, în tehnologie și în dezvoltare pentru a rămâne lideri în segmentul nostru. Rămânem proactivi în gestionarea provocărilor care vor apărea, transformând adaptabilitatea noastră într-un avantaj”, a completat Ema Iftimie.
 
Globalworth este o companie imobiliară listată, activă în Europa Centrală și de Est, cotată pe segmentul AIM al Bursei de Valori din Londra. Compania a devenit investitorul predominant în domeniul imobiliar de birouri din piața CEE, prin pozițiile sale de lider atât în Polonia, cât și în România. Globalworth achiziționează, dezvoltă și gestionează direct clădiri de birouri și active imobiliare din sectorul de logistică/industrie ușoară, în locații premium, care generează venituri din închirierea de spații către companii de top din întreaga lume. Administrat de peste 250 de profesioniști în Cipru, Guernsey, Polonia și România, valoarea combinată a portofoliului său este de €3,1 miliarde, la 30 iunie 2023. Aproximativ 96,9% din portofoliu este în active care generează venituri, predominant în sectorul de birouri, și închiriate unei game diversificate de peste 700 de corporații naționale și multinaționale. În Polonia, Globalworth este prezent în Varșovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk și Katowice, în timp ce în România, activele sale acoperă București, Timișoara, Constanța, Pitești, Arad, Oradea și Târgu Mureș.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.