Grampet investește 14 milioane de euro în Ungaria

Grupul Grampet a achiziționat, cu 6,5 milioane de euro, terenul de 28 de hectare pe care se află fabrica Debrecen Vagongyár din Ungaria, ca parte a planului ambițios de 14 milioane de euro pe care vrea să îi investească, în următorii 5 ani, în dezvoltarea fabricii.

Această investiție face parte din 

„Anul acesta aniversăm 12 ani de când Debrecen Vagongyár s-a alăturat brandului românesc GRAMPET. Am preluat un lider cu tradiţie pe piaţa reparatorie de material rulant din Europa şi  ne-am asumat să îl creştem, ducând mai departe reputația maghiară în domeniu. În acest timp, divizia din țara vecină și-a dublat cifra de afaceri și a devenit profitabilă. Astăzi, activitățile noastre din Ungaria (transportatorul feroviar de marfă Train Hungary din Budapesta și uzina de vagoane din Debrecen) contribuie cu aproape 11,2% la cifra de afaceri pe care o raportăm anual la nivel de grup”, spune Gruia Stoica, președintele și fondatorul grupului.  

Pe langă faptul că este liderul pieței maghiare de reparații și întreținere vagoane cisternă pentru transportul gazelor și derivatelor petroliere, peste 70% din cifra de afaceri a GRAMPET Debreceni Vagongyár este generată, în prezent, de contracte cu parteneri din vestul Europei. În fiecare an, uzina desfășoară activități generale de revizie, modernizare și reparație pentru aproape 2.000 de vagoane. În uzină lucrează aproximativ 400 de angajați, iar planurile de investiții pe termen mediu ar putea genera alte 100 de noi locuri de muncă. 

Gruia Stoica

„Uitându-mă în urmă, realizez cât de importantă a fost decizia de a intra pe piața din Ungaria, în 2005, când am înființat operatorul de transport feroviar de marfă Train Hungary. Patru ani mai târziu preluam fabrica de vagoane din Debrecen. Faptul că am putut achiziționa acum terenul pe care se află fabrica arată aprecierea de care ne bucurăm ca investitor străin în țara vecină. Autoritățile din Ungaria ne-au arătat susținere încă de la început și ne-au invitat ca partener în proiecte importante. Spre exemplu, în 2019 guvernul maghiar a câștigat o licitație de 1,2 miliarde de euro în Egipt, iar compania GRAMPET Debrecen a fost invitată să participe la acest proiect. Această deschidere ne determină să ne asumăm noi angajamente de creștere pe termen lung. Suntem optimiști în ceea ce privește viitorul diviziei noastre din Ungaria și estimăm că proiectele noi de investiții pot atrage vânzări în creștere cu 20% și un avans similar al numărului de angajați, ceea ce echivalează cu o consolidare a prezenței noastre atât pe piața vecină, cât și pe piața europeană de profil”, a adăugat Gruia Stoica.

Succesul internațional al Grupului GRAMPET și rolul strategic pe care îl deține în regiune au atras interesul unor mari investitori de talie globală. 

„În acest moment, piața se aliniază la noua paradigmă economică post-pandemie, iar tendința de consolidare se accentuează în numeroase industrii. Pentru antreprenorii români care au avut deja viziunea de a-și duce businessul peste hotare, acest moment reprezintă o oportunitate uriașă de consolidare. Dincolo de contribuția economică și reputațională pe care o generăm României prin diviziile noastre internaționale, aducem și implementăm la nivel local experiența piețelor mult mai avansate, impunând totodată bunele practici și standardele internaționale la care orice industrie strategică trebuie să se alinieze”, continuă Gruia Stoica. 

Grupul GRAMPET este cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa Centrală și de Sud-Est, având în jur de 7.000 de angajați. Înființată acum mai bine de 20 de ani, a devenit prima multinațională cu capital românesc, extinzându-se pe rând în Bulgaria (2004), Ungaria (2005), Republica Moldova și Germania (2010), Austria și Slovacia (2012), Croația (2016), Serbia (2018) și Grecia (2019). În prezent analizează extinderea pe alte șase piețe europene – Macedonia, Muntenegru, Slovacia, Cehia, Belgia și Olanda. 

În vara lui 2019, un juriu internaţional a desemnat Grupul GRAMPET drept Campionul Regional al Anului la Premiile Emerging Europe decernate la sediul central al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare din Londra. Premiul a acoperit toate industriile din 23 de țări emergente. 

Provocările unice cu care a venit anul 2020 au testat cu succes structura de servicii integrate și infrastructura strategică pe care brandul românesc a dezvoltat-o la nivel regional, marcând performanțe noi pentru brandul GRAMPET, printre care reamintim:

– Grup Feroviar Român a primit certificatul european de siguranță acordat pentru mai mult de o țară, o performanță în premieră pentru industria feroviară europeană. Certificatul Unic de Siguranţă acordat de Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate permite Grupului să opereze în două țări, respectiv România și Grecia.

– Electroputere VFU Pașcani a intrat în ultimele faze de testare cu prototipul primului său automotor, care va intra pe piața locală și internațională în prima parte a anului curent. 

– Roserv Oil a preluat platforma RAFO Onești, cu obiectivul declarat de a dezvolta cel mai mare centru logistic din Moldova unde ar putea lucra în total 600 de oameni. 

– Assologistica (asociație reprezentativă pentru industria de logistică din Italia) și publicația de profil Euromerci au premiat Grupul GRAMPET pentru Inovație în Internaționalizarea Afacerilor, acordându-i premiul „Grupul Logistic al Anului”. 

Structura Grupului GRAMPET acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR) este cel mai mare operator privat feroviar din România, cu o cotă totală de piață de aproximativ 30% şi o poziţie strategică în industrii cheie precum Petrol & Gaze, Construcții sau Agricultură. Totodată, 20% din transporturile realizate de GFR sunt la nivel internațional. Operatorul are acorduri semnate cu celelalte companii-soră din grup, precum și cu operatorii feroviari de stat și privați din Ungaria, Bulgaria, Moldova, Serbia, Cehia, Slovacia, Croația, Polonia, Austria și Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul Grampet acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.

În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. Astfel, Grupul Grampet a lansat un portal e-client în premieră în România, care facilitează gestionarea relațiilor cu companiile client, de la postarea unei comenzi până la facturare. 

Compania subsidiară Roserv Oil, care a preluat în vara anului 2020 platforma industrială a rafinăriei RAFO Onești, își concentrează activitatea pe dezvoltarea la nivel național de terminale logistice atât pe partea de containere, dar și depozite pentru produse petroliere.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.