ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Grecia impune purtarea măștii pe punţile feriboturilor

Data:

Guvernul grec introduce obligativitatea purtării măştii pe punţile feriboturilor care navighează spre insule, începând din data de 4 august, pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19, a anunţat purtătorul de cuvânt, Stelios Petsas, potrivit presei internaționale.

Gardenos – Corfu, Grecia

Noua măsură va rămâne în vigoare până pe 18 august, când sezonul de vacanţă se va afla în perioada de vârf.

„Respectarea acestei măsuri este crucială pentru a evita restricţii şi mai drastice care ar reduce limita de pasageri pe nave”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernului.

Săptămâna trecută, Grecia a impus purtarea măştii în toate spaţiile publice închise, precum şi în cele deschise în care nu poate fi respectată distanţarea fizică.

Ţara a raportat sâmbătă 110 noi cazuri, cel mai mare bilanţ într-o singură zi de cazuri noi de COVID-19 în câteva săptămâni. Duminică s-au înregistrat alte 75 de îmbolnăviri confirmate cu noul coronavirus.

Grecia a înregistrat până acum 4.662 de cazuri de COVID-19 şi 208 de decese, un număr relativ scăzut comparativ cu multe state europene, după ce a impus măsuri timpurii de izolare în primăvară.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Incident tehnic temporar în platforma TollRo!

CNAIR informează utilizatorii că în acest moment platforma TollRo...

UNTRR și CONCORDIA. Fără sancțiuni până la stabilizarea sistemului TollRo

UNTRR și Confederația Patronală Concordia au solicitat, în cadrul...

400 de unități IVECO S-Way, în flotele a 3 operatori-cheie din Spania

IVECO furnizează 400 de camioane S-Way către Grupo Isabel...

CzechToll. Sistemul slovac de taxare rutieră se schimbă, din 2027

Sistemul slovac de taxare rutieră se va schimba, de...

Podul Maramureș-Transcarpatia, construit peste Tisa, deschis autoturismelor

Circulația pe podul denumit simbolic Maramureș-Transcarpatia, construit peste râul...

DroneFlight se lansează în România; participă la Romanian Security Fair

DroneFlight România, prima companie locală specializată în servicii BVLOS...

InnopRO 2026 – dedicat scalării AI în Europa

Inteligența artificială va fi prezentă în aproape toate sectoarele...

Packeta România: Magazinele online – extindere internațională

Extinderea internațională devine o direcție concretă de dezvoltare pentru...