Hyundai Motor și Iveco Group își extind parteneriatul

Hyundai Motor și Iveco Group își extind parteneriatul, pentru a explora sinergii pentru camioanele electrice grele, pe piețele europene.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Hyundai Motor Company și Iveco Group (EXM: IVG) își consolidează parteneriatul pentru a impulsiona inovația în sectorul vehiculelor comerciale.

Cele două companii au semnat, în 14 martie, o scrisoare de intenție (LOI), consolidându-și parteneriatul în ceea ce privește soluțiile electrice pentru camioane grele, respectiv camioane electrice cu baterii și camioane electrice cu pile de combustie, pentru piețele europene. Prin valorificarea tehnologiilor avansate și a activelor fiecărei părți, cele două companii așteaptă să accelereze tranziția către un viitor sustenabil.

De la inițierea parteneriatului lor, în martie 2022, Hyundai Motor și Iveco Group au atins o serie de etape importante. În septembrie 2022, la evenimentul IAA Transportation din Hanovra, cele două companii au prezentat IVECO eDaily Fuel Cell Electric. A urmat debutul IVECO BUS E-WAY H2, în octombrie 2023, la Busworld din Bruxelles. Cel mai recent, în luna februarie a acestui an, cele două companii au anunțat semnarea unui acord de furnizare pentru un vehicul comercial ușor complet electric, sub sigla IVECO pentru Europa, bazat pe platforma eLCV de la Hyundai.

Despre Hyundai Motor Company

Înființată în 1967, Hyundai Motor Company este prezentă în peste 200 de țări, cu peste 120.000 de angajați dedicați să facă față provocărilor reale de mobilitate din întreaga lume. Pe baza viziunii de brand “Progres pentru umanitate”, Hyundai Motor își accelerează transformarea ca Furnizor de Soluții de Mobilitate Inteligente. Compania investește în tehnologii avansate, cum ar fi robotica și Mobilitatea Aeriană Avansată (AAM), pentru a aduce soluții revoluționare, urmărind, în același timp, inovarea deschisă spre viitoarele servicii de mobilitate. În căutarea unui viitor sustenabil pentru întreaga lume, Hyundai își va continua eforturile de a introduce vehicule cu emisii zero echipate cu tehnologii de vârf în domeniul pilelor de combustie cu hidrogen și al vehiculelor electrice. Mai multe informații despre Hyundai Motor și produsele sale pot fi găsite pe: https://www.hyundai.com/worldwide/en/ sau Newsroom: Media Hub by Hyundai.

Despre Iveco Group

Iveco Group N.V. (EXM: IVG) este casa unor oameni și branduri unice care vă sprijină afacerea și misiunea cu scopul da promova o societate mai durabilă. Cele opt mărci sunt o forță, fiecare în aria sa specifică: IVECO, o marcă de pionierat în domeniul vehiculelor comerciale, care proiectează, produce și comercializează camioane grele, medii și ușoare; FPT Industrial, un lider global într-o arie largă de tehnologii avansate de propulsie în sectoarele agriculturii, construcțiilor, marinei, producției de energie și vehiculelor comerciale; IVECO BUS și HEULIEZ, mărci de autobuze și autocare premium și de transport în comun; IDV, pentru echipamente de apărare și protecție civilă extrem de specializate; ASTRA, lider în domeniul vehiculelor grele de carieră și de construcții de mari dimensiuni; și IVECO CAPITAL, divizia de finanțare care le sprijină pe toate. 

Grupul Iveco are peste 35.000 de angajați în întreaga lume și dispune de 20 de unități industriale și 29 de centre de cercetare și dezvoltare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.