ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Industrie Mică Prahova susţine și în acest an Zilele Siguranței ROADPOL

Data:

Industrie Mică Prahova continuă și în acest an implicarea la nivel local în reducerea numărului victimelor accidentelor de circulație prin sprijinirea Zilelor Siguranței Roadpol, succesorul campaniei organizate de TISPOL sub numele „Proiectul Edward”, susținut de Comisia Europeană.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Astfel, în perioada 16-22 septembrie, blogul Drumul în siguranță și pagina de Facebook a acestuia, organizează din nou Săptămâna fără evenimente rutiere, care va consta în o serie de articole și infografice privind teme precum viteza, consumul de alcool, rolul marcajelor rutiere și al indicatoarelor, dar şi statistici privind accidentele rutiere care vor fi difuzate zilnic sub hashtagul #Roadsafety sau #Zeromeanslife.     

Ca și în anii precedenți, scopul declarat al aceste campanii este conștientizarea necesității unei implicări mai mari la nivel local și național  în domeniul siguranței rutiere, România fiind țara cu cel mai mare număr de decese cauzate de evenimente rutiere din Uniunea Europeană.

Zilele Siguranței Roadpol au loc în fiecare an în perioada 16-22 septembrie, în paralel cu Săptămâna Mobilității Europene, proiect derulat de Comisia Europeană. Campania derulată de Reţeaua Europeană de Poliţie Rutieră este dedicată abordării Vision Zero, obiectiv care vizează reducerea la zero a deceselor din accidente rutiere în Europa. În fiecare an, ROADPOL încearcă să implice o serie de comunităţi de pe tot continentul pentru a dovedi că, dacă printr-un comportament responsabil rutier, decesele ar putea fi reduse la zero chiar şi pentru o singură zi, nu este nici un obstacol în a atinge această ţintă în fiecare zi. 

Industrie Mică Prahova S.A. activează în domeniul semnalizării orizontale și verticale din anul 1990. Aceasta şi-a confirmat preocuparea constantă pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere în România prin semnarea în anul 2013 a Cartei Europene a Siguranţei Rutiere şi crearea primului blog de companie în domeniul siguranţei rutiere din România, Drumul în siguranţă (www.industriemica.ro/blog-drumul-in-siguranta ).           

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

CNAIR începe, prin CESTRIN, recensământul traficului rutier

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va...

Piața auto electrică din România a crescut cu 93%, în martie

Piața auto electrică din România a crescut cu 93%,...

Oana Gheorghiu: CFR Marfă își va declara falimentul până pe 31 mai

Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, într-o conferință de presă...

Platformă unică pentru gestionarea lucrătorilor străini, în România

Guvernul va gestiona printr-o platformă unică, în mod „transparent,...

Conferința anuală ARILOG – logistică & supply chain: The Innovation Paradox

ARILOG – Asociația Română de Logistică organizează ediția 22...

Piața muncii, în T1

Pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online...

CASCO – despăgubiri de 7 milioane de lei, plătite zilnic în 2025

Despăgubirile plătite de asigurători în baza polițelor facultative CASCO...