KLM reduce pretul biletelor de sarbatori

 

Incepand de joi, KLM lanseaza promotia de iarna pentru zborurile europene. Aceasta se va desfasura in perioada 2-31 decembrie 2010, calatoriile fiind valabile pana la data de 31 martie 2011. Campania include peste 25 de destinatii europene pentru care preturile la bilete sunt reduse in medie cu 20-30% fata de cele de lista.

In aceasta campanie, KLM ofera reduceri pentru orasele din zona de nord a continentului, dar include si cateva destinatii din sudul Europei. Astfel, calatorii vor putea zbura pana la Amsterdam si Londra cu tarife incepand de la 149 euro, Stockholm de la 159 euro, Nisa sau Barcelona de la 159 euro.

Este pentru prima data cand KLM lanseaza o campanie de promovare in preajma sarbatorilor de iarna. “In general, clientii prefera pentru vacantele de sfarsit de an destinatii aflate la distante medii, pe cele in care atmosfera de Craciun este una autentica, precum si pe cele aflate in vecinatatea zonelor in care se practica sporturile de iarna. Astfel, initiativa KLM de a reduce preturile biletelor in special catre astfel de destinatii vine in intampinarea celor care isi doresc un cadou mai deosebit de Craciun – o destinatie europeana”, a declarat dl Alexandru Dobrescu, director general AIR FRANCE KLM Romania.

Pana la 31 decembrie, biletele pot fi achizitionate cu pret redus atat de pe platforma online www.klm.ro, cat si de la agentiile de voiaj si tour operatorii autorizati.

Totodata KLM va organiza in aceasta perioada un concurs, ale carui premii consta in 2 iPad-uri. Concursul se va organiza pe site-ul www.klm.ro, participarea fiind posibila numai prin inscriere, dupa achizitionarea unui bilet. Castigatorii vor fi alesi prin tragere la sorti. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.