Licitație la CFR pentru SF privind semnalizarea feroviară

CFR a lansat o licitaţie în valoare de 5 milioane de lei, din bugetul de stat, pentru elaborarea studiului de fezabilitate (SF) privind creşterea nivelului de centralizare al instalaţiilor de semnalizare feroviară.

foto: Jean-Mihai Pîlșu

Contractul, împărțit în 5 loturi, vizează atât modernizarea instalațiilor din stații, cât și a celor dintre gări.

Precizările CFR:

„Modernizarea instalațiilor, atât a celor din stații, cât și a celor din interstații, are rolul de a crește siguranţa traficului feroviar, dar și de a îmbunătăţi capacitatea sectoarelor feroviare, prin utilizarea de echipamente moderne. Din punct de vedere al beneficiilor centralizării electronice, se evidențiază pe lângă componenta de siguranţă și capacitate, și scăderea semnificativă a cheltuielilor companiei cu personalul și întreținere, ceea ce ar conduce la o mai eficientă utilizare a fondurilor, pentru asigurarea unei infrastructuri feroviare atractive, pentru operatorii de transport pe calea ferată și beneficiarii acestora.

De asemenea, creșterea nivelului de centralizare al sistemului de semnalizare, prin centralizarea instalațiilor și integrarea acestora în centre de management ale traficului, rezolvă problema deficitului de personal, contribuie la îmbunătăţirea siguranţei circulației trenurilor și, nu în ultimul rând, conduce la creșterea vitezei de circulaţie pe secțiile modernizate.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 29.03.2022, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.00.

Anunţul de participare cu nr. CN1038945/04.02.2022 este disponibil în Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice (SEAP)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.