ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Lucrări de reparații pe autostrăzile A1 și A2

Data:

autostrada-lugoj-deva-lucrari-2Lucrări de reparații sunt executate miercuri pe Autostrada A1 București – Pitești și Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe mai multe porțiuni, astfel că traficul rutier se va desfășura cu restricții, pe o singură bandă de mers.

Astfel, “în intervalul orar 9:00-10:00, pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 19+800 de metri, se vor executa lucrări la un pod, pe prima bandă a sensului de mers către Piteşti, iar între orele 10:00 şi 11:00 pe banda numărul doi. Ulterior, lucrările vor continua pe sensul de mers către Bucureşti”, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Totodată, până în jurul orei 20:00, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa se vor executa lucrări de asfaltare, astfel:

  • între kilometrii 105 şi 106+500 de metri, pe prima bandă, pe sensul de mers către Constanţa, cu redirecţionarea autovehiculelor pe banda numărul doi;
  • întrekilometrii 30 şi 28, pe benzile unu şi de urgenţă, pe sensul de mers către Bucureşti, cu devierea traficului pe banda a doua.

“Le recomandăm conducătorilor auto să semnalizeze din timp şi să se asigure înainte de a schimba banda de circulaţie. Pentru a nu se forma coloane de autovehicule pe benzile închise, îi sfătuim pe conducătorii auto să se încadreze alternativ pe cele deschise (prin manevra de tip „fermoar”)”, mai precizează CNAIR.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

BYD are încărcătoare de 1,5 MW

BYD a prezentat bateriile Blade litiu-fier fosfat (LFP) de...

Guvernul a majorat la 4.325 de lei salariul minim, de la 1 iulie

Guvernul a aprobat, pe 12 martie, Hotărârea privind majorarea...

Achitarea taxei de mare tonaj, verificată în București de polițiști locali

Achitarea taxei de mare tonaj pentru vehiculele care intră...

Când se vor scumpi biletele de avion?

Conflictul din Orientul Mijlociu a împins prețul kerosenului la...

Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani

Cel de-al 30-lea vagon de călători clasa a II-a,...

BERGERAT MONNOYEUR ROMANIA. Echipa mixtă om+mașină+AI, viitorul construcțiilor

Cu o ocazia unei conferințe de presă, Bergerat Monnoyeur...