Materiile prime din construcții, creșteri de preț de două cifre

Producătorii europeni preconizează că prețurile materiilor prime utilizate în construcții vor înregistra creșteri de preț de două cifre, până la sfârșitul lui 2021. Potrivit datelor relevate printr-un studiu recent al companiei internaționale de consultanță, Horváth, cea mai mare creștere se așteaptă să fie de 33%, la lemn, până la finele lui 2021.

Kurt Weber

Alte majorări importante sunt estimate pentru oțel, care se va scumpi cu 15%, și materialele plastice, care vor avea un cost mai ridicat cu 20%. Creșterile prețurilor pentru materiile prime au început anul trecut, pe fondul debutului pandemiei, iar cel mai mare salt a fost în România și Germania. În cele două țări, prețului lemnului s-a dublat, în septembrie 2020. Reprezentanții Horváth arată că țara noastră este puternic influențată de piața germană, dat fiind ca aceasta este cel mai mare partener comercial al României. 

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Prețurile vor continua să crească, conform producătorilor intervievați în cadrul cercetării  Horváth, care s-a desfășurat în intervalul martie – iulie 2021. Se preconizează că lemnul, oțelul, materialele plastice, gazul sau metanolul se vor vinde tot mai scump până la finalul anului, iar că aceste majorări vor continua și în 2022. Prețul pe tonă al oțelului laminat la cald este în prezent mai ridicat cu 60%, față de începutul anului, iar până la sfârșitul lui 2021, se estimează că va mai crește cu încă 18%. De asemenea, și prețurile materialelor plastice a crescut brusc, fiind necesare tot mai mult ca ambalaje, tacâmuri, veselă, din motive igienice și de prevenire a infecției. 

„Scumpirile au început în 2020, odată cu pandemia, când companiile din domeniul materiilor prime și-au limitat producția și stocurile. La scurt timp, a crescut cererea pentru mobilier, materiale de construcții și renovare pentru interior și exterior, pentru că oamenii au petrecut tot mai mult timp acasă, în contextul restricțiilor. Astfel, au început majorările de prețuri la materialele de construcții, care au ajuns, în medie, la 30% în toamna lui 2020. La începutul lui 2021, am avut creșteri de 20%, iar maximul a fost de 65%, pentru materiile prime secundare”, a explicat Kurt Weber, director general al Horváth România. 

Relația economică româno-germană – de la creșterea în tandem a prețurilor, la oportunități de redresare economică pentru piața autohtonă

Lemnul rămâne printre cele mai solicitate materii prime, iar în România a suferit una dintre cele mai mari majorări de prețuri. Odată cu debutul valului patru al pandemiei și apariția variantei Delta a coronavirusului, companiile producătoare se tem de blocaje suplimentare în Europa. România va continua să fie afectată, în special prin prisma modificărilor de pe piața germană. Competitivitatea exporturilor românești este în strânsă conexiune cu cererea venită de pe piața nemțească. Germania are o pondere de peste 15% în fiecare dintre cele patru grupe de produse care acoperă aproape doua treimi, 63%, din exporturile românești totale. Categoriile de produse sunt: (1) mașini, aparate și echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul și imaginile; (2) mijloace și materiale de transport; (3) metale comune și produse din acestea; (4) materiale plastice, cauciuc și articole din cauciuc. 

Nu în ultimul rând, conform datelor Consiliului Investitorilor Străini și BNR, Germania a fost, în 2020, a treia cea mai mare sursă de investiții străine în țara noastră și a doua, din punct de vedere al investițiilor greenfield. 

„Germania este cel mai mare partener comercial al României, de aceea modificările de prețuri la materiile prime survenite la nivel local le-au urmat îndeaproape pe cele de pe piața germană. Această situație este firească, dacă ne gândim la istoricul relațiilor economice româno-germane. Datele INS arată că în 2006, 15,7% dintre exporturile României mergeau către Germania și 16,6% din importuri proveneau de la nemți. În prezent, vorbim de aproape 23% în cazul exporturilor și de 20,7%, pentru importuri. Este adevărat că această evoluție a generat și o dependență mai mare a economiei locale față de fluctuațiile cererii din Germania. Recesiunea cauzată de pandemie a generat scăderea PIB-ului german cu aproape 5%, dar redresarea a început deja în această țară, fapt ce va duce la o creștere economică de 3,6% în 2021, potrivit prognozelor Comisiei Europene. Este o veste foarte bună și pentru România, având în vedere că producția manufacturieră din Germania a atins nivelul dinainte de pandemie”, a adăugat Kurt Weber. 

Reprezentantul Horváth a mai arătat că în ceea ce privește creșterile de prețuri ale materiilor prime, ce vor continua să survină în următoarea perioadă, producătorii europeni ar trebui să ia considerare trei reguli de ajustare a acestora: „În primul rând, majorările ar trebui planificate într-un mod țintit și sistematic. În al doilea rând, ar trebui să fie diferențiate și transferate selectiv clienților pe segmentul pieței, canalului de distribuție sau categoriei de produse. În al treilea rând, este necesară comunicarea rapidă și transparentă către clienți.”

Pentru realizarea acestui studiu, Horváth a intervievat în total 1.041 de directori ai unor companii de producţie din Europa.

Despre Horváth 

Horváth este una dintre cele mai importante companii internaționale, independente, de consultanță în management, prezentă și pe piața din România, începând cu 2005. Compania a fost înființată în Stuttgart, în 1981, de Prof. Dr. Péter Horváth, unul dintre pionierii Controlling-ului în Germania și are peste 1.000 de angajați. Horváth are birouri în Germania (Berlin, Düsseldorf, Frankfurt, Hamburg, München și Stuttgart), Austria, România, Elveția, Ungaria, Arabia Saudită și Emiratele Arabe, dar consultanții companiei stau la dispoziția clienților la nivel global. Horváth este membră a Cordence Worldwide, cea mai importantă alianță activă la nivel mondial, formată din companii de consultanță în management de prestigiu, cu aproape 70 de birouri în 24 de țări, situate pe trei continente. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.