Modernizarea „Cerului unic european”, repusă pe tapet

Comisia Europeană a prezentant, în 22 septembrie, o propunere de modernizare a cadrului de reglementare a „Cerului unic european”, care vine în completarea Pactului verde european. „Obiectivul este de a moderniza managementul spațiului aerian european și de a stabili traiectorii de zbor mai sustenabile și mai eficiente. Astfel, emisiile generate de transportul aerian pot fi reduse cu până la 10%”, ,transmite Executivul comunitar.

Propunerea este prezentată deoarece reducerea drastică a traficului aerian cauzată de pandemia de COVID-19 necesită mai multă reziliență din partea managementului traficului aerian, astfel încât capacitățile de trafic să se poată adapta mai ușor la cerere, se arată în comunicatul CE.

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat în legătură cu acest subiect: „Se întâmplă uneori ca avioanele să zboare în zigzag între blocurile de spațiu aerian, fapt ce duce la creșterea întârzierilor și a consumului de combustibil. Un sistem eficient de management al traficului aerian înseamnă mai multe rute directe și mai puțină energie utilizată, și implicit reducerea emisiilor și a costurilor pentru companiile aeriene. Propunerea de astăzi de revizuire a cadrului de reglementare al cerului unic european va contribui nu numai la reducerea emisiilor generate de aviație cu până la 10 %, datorită unui management mai bun al traiectoriilor de zbor, ci și la stimularea inovării digitale prin deschiderea pieței serviciilor de date în acest sector. Prin noile norme propuse, ajutăm sectorul aviației să facă progrese în direcția dublei tranziții verzi și digitale.”

Neadaptarea capacităților de control al traficului aerian ar genera noi costuri, întârzieri și emisii de CO2. În 2019, numai întârzierile au costat Uniunea 6 miliarde EUR și au generat emisii suplimentare de CO2 de 11,6 milioane de tone (Mt). Totodată, faptul că piloții sunt obligați să zboare într-un spațiu aerian supraaglomerat în loc să urmeze o traiectorie directă de zbor duce la emisii inutile de CO2, la fel ca și alegerea de către companiile aeriene a unor rute mai lungi pentru a evita zonele tarifare mai scumpe.

Pactul verde european, dar și noile evoluții tehnologice, cum ar fi utilizarea pe scară mai largă a dronelor, au plasat digitalizarea și decarbonizarea transporturilor în centrul politicii UE în domeniul aviației. Cu toate acestea, reducerea emisiilor este în continuare o provocare majoră pentru sectorul aviației. Prin urmare, cerul unic european pregătește terenul pentru un spațiu aerian european care să fie utilizat în mod optim și să integreze tehnologii moderne. Acesta va asigura un management colaborativ al rețelelor, care va permite utilizatorilor spațiului aerian să zboare pe rute optime pentru mediu, făcând totodată posibilă utilizarea serviciilor digitale care nu necesită neapărat prezența unei infrastructuri locale.

Pentru a asigura servicii de management al traficului aerian sigure și rentabile, Comisia propune acțiuni precum:

  • consolidarea rețelei europene și a managementului acesteia, pentru a evita congestionarea și rutele de zbor suboptime;
  • promovarea unei piețe europene a serviciilor de date necesare pentru îmbunătățirea managementului traficului aerian;
  • raționalizarea reglementării economice a serviciilor de trafic aerian furnizate în numele statelor membre pentru a stimula creșterea sustenabilității și a rezilienței;
  • stimularea unei mai bune coordonări pentru definirea, dezvoltarea și implementarea de soluții inovatoare.

Următoarele etape

Comisia va înainta propunerea actuală Consiliului și Parlamentului pentru deliberări, în speranța că acestea vor fi finalizate fără întârziere.

Ulterior, după adoptarea finală a propunerii, vor trebui elaborate, alături de experți, acte de punere în aplicare și acte delegate pentru a aborda aspecte mai detaliate și tehnice.

Context

Inițiativa privind cerul unic european a fost lansată în 2004 pentru a reduce fragmentarea spațiului aerian de deasupra Europei și pentru a îmbunătăți performanța managementului traficului aerian din punctul de vedere al siguranței, al capacității, al rentabilității și al mediului.

Comisia a prezentat o propunere de revizuire a cerului unic european (SES 2+) în 2013, însă negocierile în cadrul Consiliului stagnează din 2015. În 2019, a fost înființat un Grup de înțelepți, compus din 15 experți în domeniu, pentru a evalua situația actuală și nevoile viitoare în materie de management al traficului aerian în UE, care a formulat o serie de recomandări.

Ulterior, Comisia și-a modificat textul din 2013, introducând noi măsuri, și a elaborat o propunere separată de modificare a Regulamentului de bază privind AESA. Noile propuneri sunt însoțite de un document de lucru al serviciilor Comisiei, prezentat în 22 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.