Numărul turiștilor a crescut cu 11% în 5 luni, la peste 3,84 milioane

Peste 3,84 milioane de turiști au fost înregistrați în primele 5 luni ale acestui an, în creștere cu aproape 11%, comparativ cu perioada similară din 2016, , potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

Târgoviște, Curtea Domnească (Imagine: Jean-Mihai Pâlșu)

Numărul total al înnoptărilor a urcat cu 5,4%, la 7,38 milioane, turiștii români reprezentând 76,2% din toal, restul de 23,8% fiind străini – ponderi similare cu cele din aceeași perioadă din 2016.

În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (75,8% din total turiști străini), iar din aceștia 84,5% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.

Înnoptările turiștilor români au reprezentat 76,5% din total iar cele ale străinilor, 23,5%. Din totalul turiștilor străini au fost 75,2% din Europa, iar dintre aceștia, 83,3% au fost din țările aparținând Uniunii Europene.

Durata medie a șederii a fost de 1,9 zile, atât la turiștii români, cât și la turiștii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în primele cinci luni, a fost de 23,3% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față ianuarie-mai 2016.

Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la spații de cazare pe nave (40,2%), hoteluri (29,6%), hanuri (18,7%), vile turistice (17,4%) și hosteluri (17,2%).

Cei mai mulți turiști străini cazați au provenit din Germania (103.300), Italia (89.000), Israel (87.900), Franța (58.000), Regatul Unit (57.500).

În luna mai 2017, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile, cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au înregistrat creșteri cu 10,6%, respectiv cu 0,2%.

Comparativ cu luna mai 2016, la punctele de frontieră s-au înregistrat creșteri atât la sosirile vizitatorilor străini, cu 19,3%, cât și la plecările în străinătate ale vizitatorilor români, cu 13,9%.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.