OSCAR Downstream, certificat Deloitte „Best Managed Companies”

OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, a primit certificarea Deloitte „Best Managed Companies”, inițiată de Deloitte Private, alăturându-se campionilor care duc excelența antreprenorială românească la standarde internaționale. 

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Romania Best Managed Companies este un program Deloitte Private, derulat în parteneriat cu Banca Transilvania, Bursa de Valori Bucureşti şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Programul implică un proces riguros de evaluare pe baza unei metodologii internaționale, iar certificarea Best Managed este acordată de un juriu independent.

Juriul din acest an a fost format din Radu Hanga – Președinte, Bursa de Valori București; Cristian Popa – Membru al Consiliului de Administrație, Banca Națională a României; Cristian Nacu – Senior Country Officer, International Finance Corporation; și Profesor univ. Dr. Dorel Mihai Paraschiv – Prorector, Academia de Studii Economice.

„Este o onoare să primim această recunoaștere, care confirmă că OSCAR Downstream este un business sănătos și un partener de încredere”, spune Nicolae Bănică, CEO. „OSCAR Downstream a fost, de la început, challengerul de pe piața distribuției de carburant din România. De peste 22 de ani, concurăm cu succes cu multinaționalele și ne punem amprenta pe una dintre cele mai competitive și strategice piețe din lume. Nu am fi putut face asta decât printr-o aliniere asumată la bunele practici internaționale și prin perfecționare continuă. Am primit multe confirmări, pe parcursul acestui proces de evaluare, dar ne-am luat și teme de lucru pe care le vom aprofunda și le vom aplica în acest an, care este unul foarte important pentru noi”. 

Aflată în top 5 jucători din piața distribuției de carburant, OSCAR Downstream are un portofoliu de peste 5.000 de clienți din industrii cheie, precum transport, construcții, industrie sau agricultură. Compania are una dintre cele mai mari capacităţi de depozitare din țară, de 70.000 mc și o flotă proprie de transport de peste 80 de autocisterne.  

În acest an, compania își va consolida lanțul logistic integrat printr-o nouă investiție greenfield în capacitatea sa de depozitare și mărirea flotei la peste 100 de autocisterne. În paralel, OSCAR Downstream se pregătește să intre pe piața de retail cu benzinăriile proprii, primele stații urmând să fie operaționale, până la finalul lui 2024.

Despre OSCAR Downstream

OSCAR Downstream este o companie parte din Alfa Group, un grup sută la sută românesc, fondat de Alin Niculae, ce reunește o gamă largă de companii din diverse domenii. Cu o istorie de peste 22 de ani pe piață, cu peste 5.000 de clienți din industrii cheie, precum transport, construcții, industrie sau agricultură, OSCAR Downstream are un portofoliu vast de servicii și produse B2B și o dezvoltare naturală spre B2C.

Rețeaua sa de benzinării a depășit 110 stații distribuite strategic la nivel național: 30 de stații proprii dedicate segmentului de clienți B2B sub brandul OSCAR Drive, poziționate de-a lungul principalelor drumuri comerciale și peste 80 de benzinării în franciză sub brandul RO concept OSCAR, pentru clienții B2C, lansat în 2017.

La acestea se adaugă peste 2.500 de stații de incintă OSCAR – DIESELPoint (concept introdus în premieră pe piața din România de către OSCAR Downstream în 2004, care permite alimentarea cu carburant direct în locația clientului). OSCAR Downstream este singura companie de profil din România care oferă clienților și servicii de mentenanță și service dedicat pentru aceste stații de incintă. 

Infrastructura sa logistică performantă include, într-un lanț logistic integrat propriu, o flotă cu peste 80 de autocisterne moderne (cea mai mare flotă proprie de autocisterne de pe piața din România), precum și o rețea proprie de depozitare, cu o capacitate de stocare a motorinei și benzinei de peste 70.000 mc în cele 7 depozite din România.

Despre certificarea Romania Best Managed Companies

Romania Best Managed Companies este programul de business care oferă recunoaștere performanței antreprenoriale românești, pe baza unei metodologii internaționale. Acesta furnizează un cadru special de lucru pentru echipele de management, ce reprezintă, atât o provocare, cât și un punct de comparație cu cele mai bune companii private din lume. 

„Best Managed Companies” a fost lansat în 1993, în Canada, și a devenit cea mai importantă certificare de business de acest gen. Programul este, în prezent, activ în peste 45 de tări din America, Europa și Australasia. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.