Prețul RCA, influențat de frecvența accidentelor și despăgubirile plătite

Din ce în ce mai mulți români conștientizează faptul că numărul accidentelor rutiere și despăgubirile plătite ca urmare a acestora influențează evoluția primelor la polițele RCA, arată un sondaj de opinie realizat în acest an de IRES – Institutul Român pentru Evaluare si Strategie, pentru UNSAR.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Astfel, conform sondajului, 7 din 10 respondenți (73%) sunt conștienți de faptul că numărul accidentelor rutiere, dar și valoarea despăgubirilor plătite, influențează costul poliței RCA, chiar dacă situația individuală a unui șofer este pozitivă, fără accidente înregistrate. Rezultatul este cu 4 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat de același sondaj, în 2022 (69%).

În România, cel puțin 6 autovehicule din 100 înmatriculate în țară produc anual accidente rutiere soldate cu pagube materiale sau vătămări corporale și decese. Astfel, în țara noastră, frecvența accidentelor rutiere despăgubite în baza polițelor RCA este, în medie, de peste 6%, față de circa 4% în Bulgaria, 3.2% în Polonia, 2.8% în Cehia, 2.3% în Ungaria și 1.65% în Croația, arată o analiză UNSAR. Cu alte cuvinte, mai puțin de 2 mașini din 100 înmatriculate în Croația produc accidente, de aproape patru ori mai puțin decât în țara noastră. Practic, România se află în topul accidentelor rutiere provocate, devansând majoritatea statelor din Uniunea Europeană. Mai mult, chiar dacă în țara noastră frecvența medie a accidentelor este de circa 6%, în cazul autovehiculelor de transport marfă frecvența este și mai mare, de peste 20%, iar în cazul autovehiculelor destinate transportului de călători frecvența este de aproape 19%.

Totodată, 1 din 2 (54%) români cunosc faptul că fraudele din asigurări influențează costul poliței RCA, chiar dacă șoferul care încheie o astfel de poliță nu a fost implicat în asemenea situații, relevă același sondaj. Un număr important de fraude ar putea fi evitat prin modificarea corespunzătoare a Legii 132/2017 privind asigurările RCA, în sprijinul păgubiților și al tuturor șoferilor.

Anual, UNSAR derulează campanii de informare cu privire la importanța siguranței în trafic, iar, recent, a lansat un nou proiect de țară pentru o Românie fără victime pe șosele – Coaliția pentru Siguranță Rutieră. 

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 21 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.