Restricții ridicate la podul peste râul Olt

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță ridicarea în 22 august la ora 13.00 a restricţiilor de circulaţie impuse pe podul peste râul Olt, în zona municipiului Slatina (DN 65 km 48+570).

Reparația acestui pod au demarat la sfârşitul lunii iulie şi au fost finalizate în avans.

Lucrările au fost suportate din venituri proprii ale CNAIR S.A. și au vizat remedieri ale structurii de rezistenţă, ale părţii carosabile şi ale hidroizolaţiei podului.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau poate fi accesată pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.