Românii au trimis în țară 5 miliarde de dolari în 2017

Românii care lucrează peste hotare au trimis în țară peste 4,9 miliarde de dolari anul trecut, potrivit unui raport publicat în 24 aprilie de Banca Mondială.

Suma este mai mare cu 41%, de la 3,489 miliarde de dolari în 2016, și pentru prima dată în creştere în ultimii 3 ani. Migranții ruși au trimis în țara de origine 8 miliarde de dolari, iar cei din Ucraina, suma de 7,9 miliarde de dolari.

Anul trecut, 266 de milioane de migranți au muncit în alte state decât cele de baștină. În total, ei au trimis acasă peste 466 de miliarde de dolari, cu aproximativ 20% mai mulți decât în 2016.

Pentru anul 2018 se estimează o nouă creștere a sumei trimise acasă de migranți. Însă va fi o creștere mai timidă decât în 2017, în special din cauza stabilizării PIB-ului în zona euro, dar și în țări precum Rusia sau Kazahstan.

”Redresarea generalizată a remiterilor depăşeşte aşteptările. Este susţinută de creşterea mai puternică din Uniunea Europeană, Federaţia Rusă şi Statele Unite. Revenirea remiterilor, calculată în dolari americani, a fost ajutată de preţurile mai mari ale petrolului şi de aprecierea euro şi a rublei”, potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale.

Zece ţări au primit peste jumătate din cele 466 de miliarde de dolari, iar pe primele trei locuri s-au plasat India (70 de miliarde de dolari), China (50 de miliarde de dolari) şi Filipine (30 de miliarde de dolari), potrivit Bloomberg.

Principalele destinaţii ale banilor transferaţi din Statele Unite de către muncitorii străini, care ocupă primul loc de 35 de ani, sunt Mexic, China, India, Filipine şi Vietnam.

Ponderea angajaţilor străini este însă mai mare în Emiratele Arabe Unite, Kuweit şi Qatar, unde aproximativ patru din cinci angajaţi provine din străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.