Romanii vor avea card de sanatate cu intreg istoricul medical

 

Romanii vor primi prin posta, de la 1 ianuarie 2011, cardul national de sanatate, cu evidenta electronica a istoricului medical al fiecaruia dintre cei 18 milioane de asigurati, iar in paralel va fi introdus Sistemul de coplata pentru serviciile medicale, a anuntat, miercuri, ministrul Sanatatii, Cseke Attila.

\”Astazi, Guvernul a aprobat o hotarare care este un pas important in procesul de informatizare a sistemului sanitar romanesc, si anume s-a incheiat cadrul legal pentru desemnarea Companiei Nationale Imprimeria Nationala, in numele si pentru Casa Nationala de Sanatate, pentru achizitionarea cardului national de sanatate\”, a spus ministrul Sanatatii. Datele electronice vor ajuta medicii sa aiba acces rapid la istoricul medical al pacientului, astfel ca la urgenta, de pilda, personalul medical va fi informat de o alergie sau un antecedent periculos in cazul unui pacient confuz sau in stare de inconstienta.

Tichetul moderator pentru sanatate va functiona ca un document de plata, va contine CNP-ul pacientului si va fi semnat de acesta. Sistemul de coplata se va aplica in medicina primara, la medicul de familie, la medicul specialist si in spitale, insa nu si pentru asistenta medicala de urgenta. Tichetele pentru sanatate vor avea valori accesibile, iar categoriile defavorizate vor fi protejate, fiind scutite de la plata tichetelor. Pentru aceste categorii, cuantumul contributiilor urmeaza sa fie acoperite din fonduri publice.

Ministerul Sanatatii propune Ministerului de Finante deducerea fiscala a tichetelor, in cuantum de 600 RON/anual (cat este plafonul contributiei anuale prin tichete), altfel, efortul financiar va fi preluat de angajator si dedus fiscal. Suma coplatii poate fi asigurata la asigurari voluntare. Aceasta masura introduce in sistem peste 700 de milioane de lei anual, a precizat ministrul.

Datele electronice stocate pe card

  • date de identificare a detinatorului;
  • dovada contributiei la asigurarile de sanatate;
  • numarul solicitarilor de servicii medicale;
  • Antecedente, istoric medical;
  • Boli cronice;
  • Alergii;
  • Analize;
  • Imagistica.

Valoarea cipului informatic inclus in cardul de sanatate este de 2 euro/bucata. Ministrul Cseke Attila nu a putut da o cifra exacta a costurilor pe care le presupune acest proces de informatizare a sistemului sanitar.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.