Serviciile de contabilitate, audit și consultanță fiscală, nivel record în 2020

Cifra de afaceri a companiilor care oferă servicii de contabilitate, audit și consultanță fiscală a ajuns la aproape 3,9 miliarde de lei în 2020, cu aproape 4% mai mult față de 2019 și cu 143% peste nivelul din 2010.

Pentru anul 2021 analiștii KeysFin estimează continuarea tendinței de creștere a cifrei de afaceri începută în 2010 și depășirea pragului de 4 miliarde de lei.

„Cu un rezultat net de peste 1 miliard de lei și capitaluri proprii de peste 2 miliarde de lei în 2020 (pentru prima dată în istorie), piața serviciilor de contabilitate, audit și consultanță fiscală este printre cele mai profitabile din România. Astfel, Rentabilitatea Capitalului (ROE) a crescut la 55,5%, iar Marja Rezultatului Net a ajuns la aproape 30% în anul pandemiei”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Rezultatul net a înregistrat maximul istoric în 2020

După un declin marginal în 2020, numărul de companii care au avut ca principal domeniu de activitate codul CAEN 6920 a crescut cu aproape 30% față de nivelul din 2010, la 11,8 mii în 2020. De asemenea, în anul 2020 numărul de angajați a scăzut cu 5,5% față de anul anterior, însă a rămas cu 14% peste nivelul din 2010, la 20,5 mii de angajați.

În anul 2020, rezultatul net a înregistrat maximul istoric de aproape 1,2 miliarde de lei, având o creștere de 15,6% față de anul anterior și de 565% comparativ cu anul 2010.

Top cifră de afaceri *

British American Shared Services (Europe), entitatea care se ocupă de partea de contabilitate, audit și consultanță fiscală din cadrul grupului BAT (deținută de BRITISH AMERICAN GLOBAL SHARED SERVICES LIMITED) a avut cea mai mare cifră de afaceri în 2020 de 443,5 milioane de lei și a reprezentat 11% din totalul pieței.

Clasamentul este completat de cele 4 companii din Big Four*: ERNST & YOUNG, cu o cifră de afaceri de 392 milioane de lei, KPMG cu 211 milioane de lei, PrinceWarerHouseCoopers cu 202 milioane de lei și Deloitte – cu 173 de milioane de lei.

Primele 5 entități au concentrat 37% din total în 2020.

Top profitabilitate *

Din perspectiva profitabilității, PRICEWATERHOUSECOOPERS a fost lider în 2020, cu peste 40 milioane de lei, urmat de BRITISH AMERICAN SHARED SERVICES (EUROPE) SRL, ERNST & YOUNG, KPMG și DELOITTE.

Pandemia a accelerat digitalizarea contabilității, auditului și consultanței fiscale

De la verificarea unui eșantion, la verificarea întregului portofoliu de facturi, de la inventarierea fizică a fluxului de stocuri, la monitorizarea acestora remote în timp real prin tehnologii video dedicate, contabilitatea și auditul virtual se traduc în primul rând printr-o calitate mai ridicată, obținută mai eficient decât în mod tradițional.

„Indiferent în ce stadiu de implementare se află companiile, direcția este clară: se modifică felul în care acestea își colectează, procesează și păstrează datele. Se trece de la formatul fizic la cel digital, iar folosind capacitățile remote, a celor de extragere a datelor din cloud sau prin platforme de data-sharing, companiile le pot transmite în siguranță mai departe contabililor, auditorilor sau consultanților fiscali. Interacțiunea fizică poate reveni, însă până atunci îi va ține locul comunicarea online – prin apeluri video, chat, email, etc”, au menționat analiștii Keysfin.

„Piața de contabilitate, audit și consultanță trebuie să facă eforturi pentru a rămâne cu un pas înainte: să investească în digitalizare și inovație, în procesele de securizare a datelor și mai ales în aptitudinile celor care le vor folosi. Spre exemplu, în automatizare pentru realizarea operațiunilor de rutină, de verificare a respectării regulilor de întocmire a situațiilor financiare sau în tehnologii de tip machine learning de identificare a tiparelor și de estimare a rezultatelor, pentru a putea astfel preveni frauda, eventualele erori umane și pentru a adăuga valoare rezultatelor procesului în general”, a continuat Diana Florescu, analist economic KeysFin.

3.300 de companii auditate, potrivit Registrului Comerțului 

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului sunt aproximativ 3.300 de companii active care și-au declarat auditorul și și-au raportat rezultatele financiare pentru 2020 la Ministerul Finanțelor. Între acestea regăsim aproape jumătate dintre companiile mari (315 companii), în jur de 14% dintre cele medii (1.150) și aproape 2% dintre cele mici (812 companii). De asemenea, cele mai multe sunt active în Industria prelucrătoare (802), Comerț (431) și Imobiliare (411).

Analiza cuprinde toate companiile care și-au raportat rezultatele anuale la Ministerul Finanțelor și au avut ca domeniu principal de activitate codul CAEN 6920: Activități de contabilitate și audit financiar; Consultanță în domeniul fiscal.

*Sunt incluse rezultatele financiare cumulate ale tuturor entităților identificate în baza structurii acționariatului care au avut ca principal domeniu de activitate declarat la Ministerul Finanțelor codul CAEN 6920 în 2020: ERNST & YOUNG (5 entități: ERNST & YOUNG SRL, Support Services SRL, Assurance Services SRL, Accounting Services SRL, Service SRL), KPMG (5 entități: KPMG Audit SRL, Advisory SRL, Tax SRL, Accounting and Payroll Services SRL și Tax Services SRL), Deloitte (4 entități: Deloitte Audit SRL, Tax SRL, Fiscal Representative SRL, Accounting SRL) și PwC (3 entități: PwC Audit SRL, Tax Services SRL & Compliance Services SRL).

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.