Start pentru 4 tronsoane de autostrada

 

Joi au inceput lucrarile de construire a 4 tronsoane de autostrada de pe Coridorul IV Pan-european, in lungime de 65 km si in valoare de 450 de milioane de euro, din care 200 numai materialele de constructii. Executia va dura un an si jumatate (termen de finalizare 10 aprilie 2013), cu 4 ani perioada de garantie, iar locurile de munca nou-infiintate vor ajunge la 3.000. Finantarea este asigurata din fonduri nerambursabile europene, prin Fondul de Coeziune (85%) si de la Bugetul de Stat (15%).

Startul noilor lucrari a fost dat de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania pe urmatoarele tronsoane:

  • Autostrada Nadlac – Arad Lot 1: km 0 – km 22,2, contract de proiectare si executie in valoare de 115.8 milioane euro (inclusiv TVA) incheiat cu Asocierea Romstrade – Monteadriano Engenharia e Construcao – Donep Construct. Proiectul cuprinde construirea a 22,18 km de drum cu profil de autostrada, a 5 poduri, 6 pasaje, 16 podete si a unui nod rutier.
  • Autostrada Nadlac – Arad Lot 2: km 22,2 – km 33,9, contract de proiectare si executie in valoare de 124.45 milioane euro (inclusiv TVA) incheiat cu ALPINE Bau GmbH. Proiectul cuprinde construirea a 16,98 km de drum cu profil de autostrada, a 3 poduri, 7 pasaje si a 2 noduri rutiere.
  • Autostrada Timisoara-Lugoj Lot 1: km 44,5 – km 54, contract de proiectare si executie in valoare de 63,6 milioane euro (inclusiv TVA) incheiat cu Asocierea Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Carena SpA Impresa di Costruzioni. Proiectul cuprinde construirea a 9,50 km de drum cu profil de autostrada, a 4 poduri, 6 pasaje peste autostrada si a unui nod rutier.
  • Autostrada Orastie-Sibiu Lot 4: km 66 – km 82, contract de proiectare si executie in valoare de 146,6 milioane euro (inclusiv TVA) incheiat cu Asocierea Astaldi SpA – Euroconstruct Trading 98 SRL – Astalrom SA. Proiectul cuprinde construirea a 16,10 km de drum cu profil de autostrada, a 4 pasaje peste autostrada, 2 pasaje peste CF, 2 poduri, 2 noduri rutiere, 2 viaducte metalice peste vai si drumuri forestiere si a primului tunel pe autostrada din Romania (km 71,8 – 72,2).

Lucrarile se adauga celor 276 km de autostrada aflate in diverse stadii de executie, iar pana la sfarsitul anului vor mai aparea cateva santiere, astfel ca se va ajunge la 434 de km cu finalizare in 2013. Premierul Emil Boc spune ca in perioada 2009-2011 s-au construit 90 de km noi de autostrada, iar pana la sfarsitul anului se va ajunge la 123 de km.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.