Statele Membre ale UE, informate despre prelungirea valabilității documentelor eliberate de ARR

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, a solicitat, prin Direcția Transport Rutier, în 20 martie, Reprezentanței României pe lângă Uniunea Europeană, să informeze Statele Membre (SM) ale Uniunii Europene (UE) cu privire la măsura prelungirii valabilității tuturor documentelor eliberate de Autoritatea Rutieră Română (ARR) pentru operatorii de transport rutier și conducătorii auto angajați ai acestora, pe perioada stării de urgență din România, astfel încât SM să informeze autoritățile naționale de control.

Aceasta, pentru a preîntâmpina eventuale dificultăți pentru conducătorii auto angajați ai operatorilor de transport rutier români în desfășurarea operațiunilor de transport pe teritoriul altor SM ale Uniunii Europene.  

Astfel, având în vedere prevederile art. 1 coroborat cu art.14 din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României nr.212 din data de 16.03.2020, documentele eliberate de către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. care expiră în perioada stării de urgență își mențin valabilitatea în această perioadă pe teritoriul României, respectiv:

– Licențele comunitare și copiile conforme ale acestora;

– Certificatele de transport în cont propriu și copiile conforme ale acestora;

– Licențele pentru activități conexe transportului rutier –  activități desfășurate de autogări și intermediere a operațiunilor de transport rutier;

– Autorizațiile de transportul alternativ / în regim de închiriere și copiile conforme ale acestora;

– Autorizațiile pentru transportul rutier național contra cost și copiile conforme ale acestora;

– Autorizațiile pentru școlile de conducători auto;

– Atestatele/Certificatele profesionale.

Pentru mai multe detalii puteți contacta Direcția Transport Rutier, la numărul de telefon  +40.213.196.104 și + 40.722.388.884 (persoană de contact – Eduard Ungureanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.