Statul garanteaza 80% din imprumutul Ford

Reprezentantii Ministerului Finantelor Publice si cei ai Bancii Europene de Investitii au semnat astazi, la Palatul Victoria, in prezenta primului-ministru Emil Boc, un acord de imprumut in valoare de 400 milioane euro, care va fi garantat de statul roman in proportie de 80%, se arata intr-un comunicat al Guvernului Romaniei.

„Garantia pe care statul roman o acorda pentru Ford Romania este o dovada a recunoasterii importantei si a locului pe care Ford il are in economia romaneasca. Speram in continuare ca, prin aceasta investitie, sa avem locuri de munca mai multe in Romania, transfer de tehnologie si, evident, extinderea activitatii companiei la standardele pe care si le doreste”, a declarat primul-ministru Emil Boc.

Premierul a mentionat ca, in perioada urmatoare, Ministerul Finantelor va pregati cadrul normativ pentru extinderea utilizarii garantiilor de stat si in alte domenii de activitate, atat pentru sustinerea administratiilor locale, cat si pentru sprijinirea intreprinderilor, in vederea protejarii locurilor de munca.

La randul sau, ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu a aratat ca acest proiect este unul vital pentru economia Romaniei, cu influenta majora asupra produsului intern brut si a exporturilor.

„Am fost implicat in acest proiect de la inceput si sper ca o sa ajung sa vad si finalul sau, peste 18 luni, atunci cand Ford va produce 250.000 de masini anual la Craiova”, a afirmat ministrul Finantelor.

Vicepresedintele BEI, Matthias Kollatz-Ahnen, a mentionat ca imprumutul acordat Ford are in vedere stimularea productiei de automobile si, implicit, a economiei romanesti, afectata de criza economica mondiala.

Vicepresedintele Ford, Wolfgang Schneider, a punctat, la randul sau, importanta acestui imprumut nu numai pentru Ford Romania ci si pentru Ford Europa si a multumit autoritatilor romane pentru sprijinul acordat.

“Vom folosi fondurile pentru a crea produse noi la Craiova. Ne asumam o provocare foarte mare de a transforma uzina din Craiova intr-o companie importanta pentru grupul Ford”, a afirmat Wolfgang Schneider, precizand ca garantia statului roman permite grupului Ford sa isi asigure lichiditatea, in acesta perioada de criza.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.