Topul firmelor din Sectorul 3, sub semnul promovării performanței în afaceri

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cu sprijinul Primăriei de sector, a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric Topul firmelor din Sectorul 3, pentru a sărbători performanțele în afaceri ale companiilor din această unitate administrativ-teritorială.

La Gala de înmânare a premiilor au participat alături de manageri ai celor mai performante companii din sector și reprezentanţi ai administraţiei locale.

Sectorul 3 concentrează una dintre cele mai puternice comunități de afaceri la nivelul Capitalei. Astfel, companiile cu sediul în această unitate administrativ-teritorială care au depus bilanțul anul trecut au realizat, cumulat, o cifră de afaceri de 74,4 miliarde lei, adică circa 15 miliarde de euro, valoare net superioară celor înregistrate la nivelul multor județe din țară. 

Dintre cele 11.815 firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate au fost premiate 3.529 firme (30% din totalul celor calificate), în cadrul a șapte secțiuni: servicii, comerţ, industrie, construcţii, cercetare-dezvoltare și high-tech, turism şi agricultură, iar în cadrul fiecărei grupe, pe cinci clase de mărime: întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici si microîntreprinderi.

„Îmi face plăcere să subliniez că 37% dintre companiile premiate la nivelul acestui sector s-au calificat și la etapa pe municipiu a Topului. Mai mult, 45% dintre companiile din sectorul 3 laureate la nivel de Capitală s-au situat pe primele trei locuri ale clasamentului. Totodată, dintre cele 823 firme care sunt eligibile pentru a primi trofeul de excelenţă pentru clasarea, timp de cinci ani consecutiv, pe primele trei poziții ale Topului firmelor din București – etapa pe municipiu, 154 de firme (19%) sunt din sectorul 3”, a precizat Iuliu Stocklosa, președintele Camerei bucureștene în deschiderea Galei.

„Primăria Sectorului 3 este extrem de focusată pe relația dintre autoritățile publice locale și mediul de afaceri. Trebuie să fim conștienți de faptul că doar împreună putem să schimbăm și să construim lucruri care să ne aducă plusul de valoare de care avem nevoie cu toții”, a declarat Elena Petrescu, viceprimar al sectorului 3. În acest context, edilul a vorbit pe larg despre unul dintre proiectele de suflet ale Primăriei și anume punerea în valoare a Halei Laminorul, precum și despre oportunitățile în domeniul economic și investițional oferite de această clădire istorică a Capitalei, refăcută, recondiționată și care poate răspunde celor mai exigente solicitări ale comunității de business.

Firmele laureate din sectorul 3 au realizat o cifră de afaceri cumulată de 68 miliarde lei (cca. 13,7 mld euro), un profit din exploatare de 8 miliarde lei (adică 1,6 mld euro) și oferă locuri de muncă pentru 81,3 mii salariați. Cele mai multe companii premiate activează în domeniul serviciilor (37,2% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerţului (30,4%) şi de cele cu profil industrial (13,3%). Construcţiile concentrează 7,8% dintre firmele laureate, cercetarea-dezvoltarea şi high-tech-ul –5,7%, turismul – 4,5%, în timp ce doar 1,1% provin din agricultură, silvicultură şi pescuit. 

Pe lângă distincţiile acordate pentru rezultatele economice obţinute în anul 2022, în cadrul evenimentului au fost decernate premii speciale Primăriei Sectorului 3 și unor companii cu capital autohton.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.