Transalpina, redeschisă

Circulația rutieră a fost redeschisă, miercuri, pe DN 67C Transalpina între Rânca și Obârșia Lotrului, după 5 zile de la închidere din cauza ninsorilor și viscolului.

“În urma recepției efectuate la fața locului de către reprezentanții CNAIR și ai Poliției Rutiere s-a constatat că începând de astăzi, 11.10.2017, ora 08:00, circulația rutieră pe Transalpina, DN 67C, între Rânca și Obârșia Lotrului se poate relua în condiții de siguranță pentru participanții la trafic”, precizează CNAIR.

CNAIR reamintește că pe acest sector de drum circulația este interzisă pe timpul nopții pentru toate categoriile de autovehicule.

“Recomadăm participanților la trafic să circule cu prudență și să aiba mașinile echipate pentru condiții de iarnă dacă circulă pe acest sector de drum”, se precizează în comunicatul remis redacției.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ si de TWITTER, @CNADNR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.