Transportatorii de persoane, „arși” cu peste 11.200 de amenzi

Transportatorii de persoane care au fost surprinși în trafic de polițiștii rutieri că încalcă legislația au fost sancționați, pe parcursul unei luni întregi, cu 11.285 amenzi, iar unii dintre ei au rămas fără permis de conducere sau plăcuțe de înmatriculare.

Astfel, în perioada 26 martie-25 aprilie, polițiștii rutieri, împreună cu reprezentanții ISCTR, au desfășurat activități în vederea depistării persoanelor care practică ilegal activități de transport de persoane.

Au fost verificate 21.069 de autovehicule, iar mai mult de jumătate dintre șoferi au fost amendați. Totodată, oamenii legii au constatat 185 de infracțiuni, dintre care 130 la regimul rutier, iar 55 de altă natură.

Totodată, au fost reținut 904 permise de conducere și retrase 682 de certificate de înmatriculare, iar, în cazul a 187 de autovehicule, a fost dispusă imobilizarea, ca urmare a constatării faptului că erau utilizate pentru efectuarea transportului ilegal de persoane.

Din totalul de 11.285 de amenzi, 576 au fost aplicate pentru nerespectarea Legii taximetriei nr. 38/2003, iar 18, pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto.

De asemenea, 11 sancțiuni au fost date pentru nerespectarea OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, iar 105 amenzi, pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului.

Au mai fost aplicate 158 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea OG nr. 37/2007 privind perioadele de conducere, de pauză și de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora. Alte 3.008 amenzi au primit cei care nu au respectat Legea nr. 55/2020 privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, 91 de șoferi au fost prinși conducând sub influența băuturilor alcoolice, iar 146 au fost sancționați contravențional pentru depășire neregulamentară și 71, pentru neacordare prioritate vehicule, în timp ce 238 nu aveau sau era expirată inspecția tehnică periodică (ITP).

Exemple prezentate de Poliția Română:

  1. La data de 27 martie a.c., un bărbat a condus un autovehicul în municipiul București, iar în urma controlului efectuat de polițiștii rutieri, s-a constatat că a efectuat transport de persoane în regim de taxi fără a deține autorizație taxi valabilă, eliberată de autoritatea de autorizare, verificare metrologică a aparatului de taxat, certificat de agreare eliberat de Registrul Auto Român, asigurare valabilă pentru bunurile și persoanele transportate, precum și inspecție tehnică valabilă, pentru efectuarea transportului în regim de taxi. Persoana a fost sancționată contravențional și a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
  1. La data de 28 martie a.c., un bărbat a condus un autovehicul în municipiul București, iar, în urma controlului efectuat de polițiștii rutieri, s-a constatat că a efectuat transport de persoane în regim de taxi fără a deține autorizație taxi valabilă eliberată de autoritatea de autorizare. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional și a fost dispusă suspendarea dreptului de utilizate a autovehiculului, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
  1. La data de 31 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier al Poliției Municipiului Drobeta Turnu-Severin au depistat un bărbat care îmbarcase patru persoane din stația transport public de persoane și le transporta cu autoturismul proprietate personală, contra cost, fără a deține pentru această activitate autorizație taxi sau copie conformă valabilă. Cu privire la cele constatate, a fost luată măsura sancționării contravenționale conform prevederilor Legii 38/2003, cu amendă de 5.000 de lei și a fost dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a  autoturismului respectiv pentru 6 luni, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
  2. La data de 9 aprilie a.c., un bărbat a condus un autoturism pe Drumul Național 13, efectuând transport public de persoane contra-cost, fără a deține autorizație taxi în acest sens. A fost sancționat contravențional, cu amendă de 1.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 și a fost dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a  autoturismului respectiv pentru 6 luni, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.