Transportatorii de persoane, obligati sa-si echipeze microbuzele cu aparate de taxat electronice

 

Firmele de transport persoane vor fi obligate sa-si echipeze autobuzele, microbuzele si autocarele de transport public cu aparate de taxat electronice fiscale, iar cititoarele de carduri trebuie sa transmita online datele, potrivit unei ordonante aprobate miercuri de Guvern. Motivul? Pensionarii, veteranii de razboi si vaduvele de razboi care au dreptul la sase calatorii simple pe an cu o reducere de 50% vor primi legitimatii de transport de tip card, cu cip de memorie, pentru calatoriile rutiere judetene si interjudetene.

“Legislatia cu privire la eliberarea, gestionarea si monitorizarea documentelor de calatorie acordate pensionarilor, veteranilor de razboi si vaduvelor de razboi a fost modificata si completata printr-o ordonanta aprobata in sedinta de Guvern de astazi (miercuri, n.r.), in scopul eliminarii fraudelor in ceea ce priveste acordarea facilitatilor de transport. Vechile cupoane de transport acordate pensionarilor, veteranilor de razboi si vaduvelor de razboi vor fi inlocuite de carduri personalizate pentru fiecare dintre beneficiari, si care vor fi eliberate gratuit”, a anuntat Anca Boagiu, ministrul Transporturilor si Infrastructurii.

Cardul are valabilitate un an si va stoca in memorie numarul de calatorii la care are dreptul beneficiarul si numarul de calatorii efectuate. Cardul se reinnoieste anual. Fiecare legitimatie de transport tip card cu cip de memorie va fi personalizata si va contine numele si codul numeric personal al fiecarui beneficiar. Beneficiarii vor folosi cardurile atat la urcarea, cat si la coborarea din vehicul. De asemenea, conducatorii auto vor avea dreptul si obligatia de a verifica daca utilizatorul cardului este si beneficiarul acestuia. Utilizarea cardurilor de catre alte persoane decat beneficiarii va fi sanctionata cu amenda de la 500 la 1.000 de lei.

Cardurile vor fi emise de MTI si distribuite apoi beneficiarilor. “La urcarea in autovehiculele destinate transportului de persoane, cardurile respective vor fi inregistrate de catre un aparat special montat la bordul autovehiculului. Cardul este citit online, informatiile sunt stocate tot online de catre Autoritatea Rutiera Romana, ceea ce, coroborat cu stocarea datelor pe care le emite tahograful montat pe fiecare masina, va oferi posibilitatea de a se verifica si daca cetateanul respectiv efectueaza intr-adevar calatoria si daca vehiculul a iesit din garaj. Ca minister care plateste aceste facilitati catre transportatori, am fost nevoiti sa luam aceste masuri, si suntem convinsi ca vor conduce la reducerea fraudelor constatate pana acum”, a conchis ministrul Boagiu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.